Unul dintre cei mai buni candidați din Olt la funcția de primar, TERORIZAT de liberali. El a părăsit, în cele din urmă, PNL/ FOTO

Exif_JPEG_420

Unul dintre cei mai buni candidați din Olt la funcția de primar a făcut parte, până de curând, din PNL, partid pe care, în urma unor presiuni asupra sa și asupra familiei sale, s-a văzut nevoit să îl părăsească. Este vorba de Ionuț Dima, fiul fostului primar al comunei Coteana, Victor Dima, viceprimar al localității și care acum va candida din partea PSD. De presiunile care l-au făcut să părăsească tabăra liberală nu este străin președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Toate acestea au fost dezvăluite de Dima junior pe grupul de Whatsapp al liberalilor, unde Ionuț Dima a explicat totul.

„Un sfat important pe care l-am primit în viață de la tatăl meu a fost acela de a-mi asumă întotdeauna responsabilitatea faptelor mele , de a nu ieși niciodată pe ușa din dos și mai ales de a nu pleca capul acceptând să fiu călcat în picioare. Tocmai de aceea azi consider că unii dintre voi, dragi colegi, merități să știți de ce am luat această decizie pe care mi-o asum. Nu o consider o trădare și nici pe departe un joc așa cum de mai bine de o luna încearcă unii, chiar de aici, să acrediteze. Jocul a fost și este al altora. Multora dintre voi va voi purta în continuare respect, însă nu poți rămâne cu forță într-un loc de unde ești împins zi de zi afară. Au fost de-a lingul timpului destule episoade neplăcute peste care am trecut însă azi s-a ajuns într-un punct chiar dureros. S-a ajuns că mama mea să plângă pentru că o “colegă” de-a noastră a ales să își verse frustrarea asupra ei, să o sune la prima ora și să o jignească gratuit, iar ulterior eu să fiu înjurat și amenințat. Cunoaște nu doar această situație dar și detalii exacte chiar Liviu Voiculescu, pentru cei care vreți să știți. Nu voi acceptă că familia mea să fie călcată în picioare. Am prierdut un părinte, am rămas doar cu o icoană și sunt dispus să o apar așa cum merita și așa cred că fiecare dintre voi ați proceda. Va mulțumesc și va urez succes în continuare”, a scris, pe Whatsapp, Ionuț Dima.

Ionuț Dima

Ulterior, Dima junior a postat și pe pagina sa de socializare motivul care l-a făcut să părăsească Partidul Național Liberal, dar într-o notă din care lipsesc amănuntele dureroase de mai sus.

Dezvăluirile acestuia ar putea deveni interesante pentru președintele PNL, Ludovic Orban, mai ales că nu e prima dată când liderul PNL Olt „scapă” de oameni dedicați cauzei liberale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here