Robert Negoiţă, cu rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus. Ce se întâmplă cu campania sa electorală

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, anunță că a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Acesta afirmă că aseară a început să se simtă rău, iar de dimineață a fost să se testeze, rezultatul sosind în aceeași zi.

„Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopții și o stare generală de slăbiciune și moleșeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineață, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînțeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent și în zilele următoare.

Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul și în primul rând!

Și să știți că, și dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, așa cum ne-am obișnuit și sunt permanent în contact și cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care știu că am interacționat în ultimele zile să fie atenți la orice semn sau simptom și chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă“, a scris Robert Negoiță, pe Facebook.

Robert Negoiţă este candidat din partea PRO România la primăria sectorului 3, la alegerile locale care se vor desfăşura pe 27 septembrie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here