Majorarea pensiilor vine şi cu alte beneficii pentru seniori. Trei veşti bune de la 1 septembrie

Pensiile s-au majorat cu 14%, dar nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu celelalte majorări prevăzut de lege. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune, întrebată fiind care este calendarul modificat al majorării pensiilor după stabilirea procentului de 14, că efectele crizei se văd în continuare în economie.

“Criza nu s-a terminat”, afirmă Alexandru.

Cu toate acestea, există şi alt veşti bune pentru pensionari.

Data de 1 septembrie vine cu modificări în privința pensiilor și medicamentelor compensate. Dacă pentru pensii actul normativ este cel care include rectificarea bugetară, pentru medicamentele compensate s-a făcut unul nou ce a fost publicat luni în Monitorul oficial.

Trei lucruri pe care trebuie să le știe pensionarii

1. Punctul de pensie urcă cu 14%, la 1442 lei

2. Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) crește la 800 lei, cu 13,63%.

3. Compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari. Guvernul a modificat o Hotărâre din 2009, ce a mai suferit intervenții de-a lungul timpului. Astfel, trebuie știut că, începând cu 1 septembrie, beneficiarii sunt pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari de până la 1.299 lei/lună (anterior era 1.139 lei), indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

Este vorba de medicamentele din sublista B din HG 720 din 2008. Acolo sunt medicamente precum: Pantoprazolum, Esomeprazolum, Otilonium bromidum și altele.

Cinci milioane de pensionari vor avea mai mulți bani din această lună. Creșterea cu 14% a punctului de pensie a intrat în vigoare

Creșterea cu 14% a punctului de pensie intră astăzi în vigoare. Prin urmare, aproximativ cinci milioane de pensionari din România vor avea veniturile mai mari începând cu această lună.  Cu această majorare de 14%, punctul de pensie ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, însemnând o creștere cu 177 de lei.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Pensiile ar fi trebuit să crească cu 40 la sută de la 1 septembrie, potrivit unei legi adoptate în guvernarea PSD, dar criza economică determinată de pandemie a făcut imposibilă această creștere, ce ar fi fost oricum dificil de realizat, potrivit specialiștilor, chiar și în condiții de normalitate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here