Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Copiii înțeleg legătura dintre cauză și efect: nu port mască, fac buba!

Doctorul Mihai Craiu a fost invitat în emisiunea ”Doctor de bine”, realizată de Liliana Curea, pentru a-i liniști pe părinții care își trimit copiii la școală sau la grădiniță. 

Specialistul ne-a spus cum ar trebui învățați și încurajați cei mici să respecte regulile de protecție, dar și care este riscul ca ei să se îmbolnăvească.

Copiii vor că lucrurile să fie ca înainte, mai mult decât noi, adulții. Iar dacă deschizi geamul în clasă pentru a aerisi, câteva minute pe oră, nu îl trage curentul pe copil, doar va fi aer mai curat și mai sănătos în clasă”, spune dr. Mihai Craiu.

Dr. Craiu. ”Copiii nu cred în teoria conspirației”

Doctorul Craiu spune că, spre deosebire de adulți, copiii nu cred în teoriile conspirației legate de infectarea cu Covid-19, drept pentru care ei vor înțelege faptul că, pentru a fi împreună, trebuie să respecte anumite reguli sanitare.

”Cei mai mulți se sperie de ceea ce o să se întâmple cu cei la clasa pregătitoare clasa întâia, a doua, unde părinții prezumează că nu o să poarte măștile, că o să fie un haos total .. Lucrurile nu sunt chiar așa. Copiii nu cred în teoria conspirației, copiii nu citesc prostii pe Facebook sau în alte zone din astea media. Copiii nu au prejudecăți, copiii vor să fie împreună. De aceea, ei vor înțelege că pentru a fi împreună trebuiesc două lucruri: unu, să nu fim bolnavi, și al doilea să respectăm niște reguli.” – afirmă specialistul.

În plus, mai spune medicul, un rol foarte important în aceste comunități îl are dascălul, care îi poate învăța pe copii să aplice cât mai des măsuri elementare de igienă, precum .. spălatul pe mâini.

”Din amintirile copilăriei mele, dintr-o epocă de mult apusă, dimineața începea foarte frumos, cântând tricolorul în picioare, toată clasa de pionieri acolo .. Nu pledez pentru absurdități, dar niște copii foarte mici poate să înceapă dimineața exersând cu dascălul lor cum trebuie să se spele pe mâini: cele 20 de secunde de manevre ordonate.

După aceea, să-i învețe dascălul că masca trebuie purtată peste nas și gură, în toată perioada în care suntem înăuntru, cele câteva zeci de minute ale unei ore. După aceea, afară, dacă stăm la distanță, cum stăm noi acum, evident că putem să renunțăm la mască. Copiii își doresc atât de mult să se întoarcă la ceea ce era normal pentru ei încât vor complia la niște reguli simple. Noi, părinții, ne gândim că o să fie foarte greu, dar cred că o vor face.” – spune dr. Mihai Craiu, în emisiunea ”Doctor de bine”.

Tot el a dat și câteva exemple care demonstrează că cei mici sunt capabili să respecte anumite reguli, dacă înțeleg faptul că aceste măsuri sunt absolut necesare pentru siguranța lor.

”Am și folosit câteva exemple de rutine ale copiilor foarte mici, nu mici, care le respectă, deși sunt aparent mult mai inconfortabile decât masca. Casca de bicicletă, în tot Occidentul nu e voie să mergi pe șosele publice, copil sau adult, fără cască, dacă ești pe bicicletă.

Astă iarnă am fost la schi într-o stațiune în străinătate, vreau să vă spun, copiii cei mai mici, de 1 metru, era semn de 1 metru înălțime, că n-aveau voie singuri în telescaun, toți aveau cască pe cap. Casca e și mai grea și mai inconfortabilă. Scăunelul de mașină, copilul de 2 ani stă foarte cuminte în scăunelul de mașină. De ce să spunem acum că o mască … și nu vorbim de aceste dispozitive medicale care ar trebui să fie destinate dascălilor, mai ales dacă au comorbidități și trebuie să îi păzim pe dascăli. Sau bunicii care vin la școală care vin și aduc copiii la școală sau îi iau de la școală – acolo, da, ar trebui o mască medicală.

Dar copiii foarte mici, spun toate autoritățile, spune ECDC, spune Institutul de Sănătate Publică, trebuie să aibă o barieră la față, nu știu, cum au bicicliștii care livrează pizza, deci orice fel de cârpă. termenul folosit în recomndările Academiei americane de pediatrie, facial cloth, deci o cârpă pe față, poate să fie un material multistratificat personalizat pentru copilul acela, cu desene .. Să-și aleagă el materialul, să spună, uite, ăsta nu mă zgârie, e mai blând, e mai moale.” – a mai explicat dr. Craiu.

Copiii înțeleg legătura dintre cauză și efect: nu port mască, fac buba!

Un alt aspect important care trebuie luat în seamă de părinți în aceste vremuri de pandemie este că cei mici ”înțeleg legătura dintre cauză și efect”. Cu alte cuvinte, dacă știu că se vor îmbolnăvi pentru că nu poartă mască, atunci vor purta mască.

”Copiii, să știți că înțeleg legătura cauză-efect. Am pus mâna pe așa, m-am fript. Nu am purtat masca, fac buba și mă duce mama la spital. Cred că trebuie să le spunem copiiilor și să încercăm să-i și ajutăm, nu să vărsăm spaimele noastre și să-i descurajăm.” – spune medicul.

Ce facem cu copiii care se joacă împreună în pauze

O altă îngrijorare a părinților care își duc copiii la școală sau la grădiniță este legată de timpul pe care cei mici îl petrec împreună în pauze, atunci când nu mai respectă distanțarea.

În aceste situații, spune dr. Criu, un rol important îl are dascălul, care poate aplica anumite măsuri.

”(…) S-a ajuns la concluzia că fie se reduce numărul fizic de elevi, să se înjumătățească, de exemplu, lucru care s-a întâmplat la danezi, până în vacanța de vară, fie când sunt afară să se joace în niște grupuri restrânse – așa numitul fenomen de bubble education și bubble gaming – să fie copilul cu prietenii lui, ăia 3, 4, 5, 6. Ei, care sunt prieteni. Să nu se joace și cu cei de la clasa 2A sau 3B, pentru că în felul ăsta va fi foarte greu epidemiologic să căutăm contacți.

Dacă se joacă ei între ei, prieteni, care merg și la after school împreună, care eventual îi aduce un bunic pe 2 sau 3, în felul acesta fenomenul de cohortare, care știm că funcționează de la cei mai mari, vom putea să reducem, cât se poate, riscul epidemiologic.” – spune dr. Mihai Craiu în emisiunea ”Doctor de bine”, realizată de Liliana Curea.

”Ca să faci boala sigur nu trebuie numai să te întâlnești cu virusul”

Iar dr. Craiu  mai subliniat un aspect, foarte important pentru părinți, în opini sa. Copiii nu se îmbolnăvesc doar la simpla ”întâlnire” cu virusul.

Și mai trebuie spus un lucru, ca să faci boala sigur nu trebuie numai să te întâlnești cu virusul. Trebuie să te întâlnești în mod subtanțial cu virusul, adică trebuie și un inocul. De altfel, ECDC, foarte recent, a modificat recomandarea de testare a contacților. Nu intru în detalii tehnice, dar recomandarea de zilele acestea ECDC spune că se testează o persoană care a stat la mai puțin de 1 metru și jumătate de cineva dovedit ca fiind bolnav și a avut un contact prelungit, adică mai mult de un sfert de oră. Ori dacă o pauză durează 10 minute sau cât este ea, chiar dacă ne jucăm noi între noi, o să putem să știm ulterior, în cazul în care apare un copil febril și eventual e testat pozitiv care sunt contacții lui.” – mai explică dr. Craiu.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here