Descinderi la clanurile din Murgeni. Interlopii s-au înarmat cu arbalete

Polițiștii au descins sâmbătă la mai multe adrese din localitățile vasluiene Murgeni și Zorleni, unde două clanuri au fost implicate în confruntări violente de stradă.

Oamenii legii au descoperit la perchezițiile efectuate o arbaletă, care se încadrează la categoria arme albe și este o armă de vânătoare, scrie Vremea Nouă.

Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, cu sprijinul unor specialişti din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat, sâmbătă dimineaţă, cinci percheziţii domiciliare la adrese de pe raza localităţilor Murgeni şi Zorleni, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ameninţare.

Potrivit IPJ Vaslui, activităţile au fost desfăşurate în cadrul a trei dosare penale, până în prezent fiind depistată şi ridicată în vederea cercetării o armă neletală supusă notificării, deţinută fără drept.

Cercetările sunt continuate pentru administrarea probatoriului şi stabilirea cu exactitate a activităţii infracţionale derulate în cauză, adaugă sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul a 12 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here