Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a renunțat la calitatea de consilier județean. Ce va face în continuare

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a ales să facă parte nu din Consiliul Județean Olt, deși s-a aflat pe poziția a doua în lista candidaților liberali la CJ, ci din Consiliul Local Slatina.

Potrivit unor surse citate de OLT-ALERT, Liviu Voiculescu a renunțat oficial la oportunitatea de a fi consilier județean, astfel că el a ales să ocupe, deocamdată, un loc de ales în Consiliul Local Slatina, aflându-se primul pe lista candidaților PNL pentru legislativul municipiului.

Surse politice afirmă că președintele PNL Olt încă speră să prindă un loc eligibil pe listele pentru alegerile parlamentare, lucru complicat în contextul rezultatelor slabe obținute la alegerile locale atât de Voiculescu, cât și de organizația pe care o conduce.

Liviu Voiculescu a fost principalul contracandidat al primarului în funcție al Slatinei, Emil Moț, pierzând alegerile în favoarea acestuia la mare distanță de reprezentantul PSD.

Liberalii nu au majoritate nici în Consiliul Județean Olt, unde au intrat doar două partide, PSD (care are 21 de mandate și poziția de președinte al instituției), nici în Consiliul Local Slatina, unde are doar șapte mandate de consilier, PSD având majoritatea, iar Pro România numai doi reprezentanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here