Marius Iancu, co-inițiator a 70 de proiecte de lege în actuala legislatură parlamentară

Deputatul PSD de Olt Marius Iancu a semnat, în calitate de co-inițiator, nu mai puțin de 60 de proiecte de lege în actuala legislatură parlamentară.

Printre inițiativele legislative susținute în Camera Deputaților sau, după caz, în plenul celor două camere ale Parlamentului, se numără proiectul de lege pentru completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială, proiectul de lege pentru suspendarea rambursării creditelor, proiectul de lege referitor la pentru plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate și inițiativa legislativă privind unele măsuri pentru deblocarea procesului de restituire a terenurilor către foştii proprietari.

Marius Iancu a mai semnat inițiative precum cel pentru modificarea Legii muntelui nr.197/2018, cel privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile sau proiectul referitor la modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Dintre cele 70 de proiecte care poartă și semnătura parlamentarului de Olt, 32 au devenit legi promulgate de președintele României.

Marius Iancu este vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe-bănci din Camera Deputaților și face parte din trei grupuri parlamentare de prietenie, cele cu Republica Estonia, Republica Africa de Sus și Republica Singapore.

Marius Iancu va deschide lista candidaților PSD Olt la Camera Deputaților la alegerile parlamentare din decembrie 2020, astfel că el va face parte din Parlamentul România și în legislatura următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here