Percheziție domiciliară în Olt: Un bărbat, cercetat penal pentru producere ilegală de alcool/ FOTO

Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Corabia au pus, ieri, în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuinţa unui bărbat, de 80 de ani, din oraşul Corabia, într-un dosar penal vizând producerea ilegală de alcool.

La domiciliul acestuia au fost găsite cazane artizanale de distilat alcool, precum şi cantitatea de 7556 litri alcool (țuică), depozitată în butoaie de plastic de capacitați diferite.

„Din locuinţa acestuia a fost ridicată cantitatea de 536 litri alcool, iar diferența de 7020 de litri a fost sigilată și lăsată în custodia bărbatului. Tot cu ocazia percheziției a fost gasită și ridicată suma de 9250 euro și 16650 lei.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri din Codul Fiscal”, se artă într-un comunicat al IPJ Olt.

La fața locului au fost solicitați și lucrătorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care au aplicat bărbatului o sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here