Manager Spitalul din Piatra-Neamț: „Secția care a luat foc NU avea alarmă de incendiu”

Şapte bărbaţi şi trei femei cu vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI şi-au pierdut viaţa în incendiul produs sâmbătă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

Incendiu la Spitalul Piatra Neamţ. Apar detalii halucinante în urma incendiului de la Piatra -Neamț. Managerul Lucian Micu a declarat, la Antena 3, că nu știe când s-a făcut ultima reparație capitală acolo și că nu știe cât de veche e instalația electrică. Un lucru e cert, pe secția unde a avut loc tragedia în care au murit 10 oameni nu exista sistem de alarmă de incendiu.

„Toate construcțiile noi și modernizările care se fac sunt prevăzute cu sisteme de alarmă și stingere de incendii din tavan, însă aceste două etaje urmează să intre în renovare. Noi în acest moment lucrăm la nota conceptuală a proiectului”, a declarat Lucian Micu, managerul Spitalului Piatra Neamț.

Prefect: Secția ATI a fost mutată sâmbătă de la etajul 3 la etajul 2 fără niciun aviz

Prefectul George Lazăr a acuzat că secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț a fost mutată sâmbătă, ”fără niciun aviz”, fiind ”un fel de hei-rup al celor de la spital”.

”Secția de terapie intensivă a fost mutată ieri de la etajul 3 la etajul 2 fără să existe nici măcar o notificare la Direcția de Sănătate Publică”, a spus Lazăr într-o intervenție la Digi 24.

”Este clar că acolo au fost lucruri care nu sunt în regulă”, a declarat acesta, adăugând că era obligatorie informarea DSP. Acesta a spus că la etajul 2 s-au făcut de curând, în ultimele 2-3 zile, lucrări în regie proprie pentru mări capacitatea.

”Acele circuite speciale trebuiau obligatoriu verificate și avizate de DSP (…) A fost un fel de hei-rup al celor de la spital”, a afirmat prefectul de Neamț, adăugând că lucrările, în mod normal, trebuiau să aibă în spate avize și documente solide.

Incendiul la Spitalul Piatra Neamţ – Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Calitatea de lucrător în sistemul public de sănătate a ajuns la ora actuală cea mai riscantă ocupaţie

Calitatea de lucrător în sistemul public de sănătate a ajuns la ora actuală cea mai riscantă ocupaţiem afirmă Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, exprimându-şi regretul pentru tragedia de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu decesul a zece persoane şi cu rănirea altora, inclusiv a unui medic care încerca să salveze pacienţii.

”După cele întâmplate la Maternitatea Giuleşti am sperat că astfel de situaţii nefericite nu se vor mai întâmpla, atât pacienţii cât şi lucrătorii din spitale beneficiind de protecţie adecvată. Din nefericire, se dovedeşte că nu este aşa, la riscul deja foarte mare pe care îl generează infecţia cu SARS-CoV-2 asupra lucrătorilor din sănătate adăugându-se şi cele generate de infrastructura inadecvată. Calitatea de lucrător în sistemul public de sănătate a ajuns la ora actuală cea mai riscantă ocupaţie, o parte din noile riscuri răsfrângându-se şi asupra vieţii şi sănătăţii pacienţilor”, afirmă sindicaliştii.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” îşi exprimă regretul pentru tragedia de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ şi transmite condoleanţe familiilor victimelor incendiului din secţia ATI a acestui spital.

”Suntem alături de colegele şi colegii aflaţi la datorie, care au fost răniţi în încercarea de a salva pacienţii din incendiu, în special de dr. Ioan Cătălin Denciu, a cărui viaţă este în pericol”, transmite federaţia, adpugând că ”profesioniştii din sănătate, aflaţi sub presiunea multiplelor solicitări generate de pandemia COVID-19 în contextul resurselor extrem de limitate, au nevoie de solidaritatea întregii societăţii pentru a trece prin aceste momente dificile”.

Incendiu la Spitalul Piatra Neamţ – Şeful IGSU: O comisie va verifica dacă s-au făcut modificări care impuneau autorizare ISU

Şeful IGSU Dan Paul Iamandi a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ soldat cu moartea a zece persoane. Una dintre comisii va determina cauza probabilă a incendiului, iar cea de a doua va verifica respectarea condiţiilor de autorizare, frespectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizaţii de la ISU. La rândul său, premierul Ludovic Orban a susţinut că, din declaraţiile făcute în urmă cu câteva zile de managerul spitalului se ştie că erau prevăzute lucrări de instalaţii pentru mărirea numărului de paturi la ATI.

”Am dispus înfiinţarea a două comisii: una care va stabili cauza incendiului imediat ce se va putea, ce procurorul ne va permite accesul în interior;  a doua comisie se va ocupa de verificarea în teren a respectării condiţiilor de autorizare. Să verifice dacă cumva în aceaa secţie s-au făcut modificări în ultima perioadă care impuneau solicitarea de autorizaţiei de securitate la incendiu de la ISU Neamţ”, a afirmat Iamandi.

La rândul său, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că dacă spitalul a făcut orice modificare care necesita autorizaţii şi nu a cerut, atunci este alt aspect ”Din declaraţiile managerului spitalului făcute cu câteva zile înainte, se ştie că au fost prevăzute nişte lucrări de instalaţii care au fost prezentate ca fiind destinate creşterii numărului de paturi la Terapie Intensivă. De asemenea, există informaţii privitoare la mutarea de la et 3 la etajul 2 a pacienţilor de la Terapie Intensivă. Nu ne hazardăm să dăm niciun fel de interpretare”, a subliniat prim-ministrul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here