Unități modulare cu câte opt paturi pentru spitalele din Slatina și Caracal

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalului Municipal Caracal vor primi, azi, suplimentar, de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, câte o construcţie uşoară din elemente modulate, cu câte opt paturi, pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru efectuarea triajului epidemiologic.

Cele două construcţii uşoare din elemente modulate se adaugă celor patru alte asemenea construcţii care au fost predate în data de 29 octombrie celor patru unităţi spitaliceşti din judeţ.

În cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, predarea construcţiei modulare se va realiza, începând cu ora 09.00, în prezenţa prefectului Florin Homorean şi a reprezentantului Structurii Teritoriale Olt a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, maiorul Ştefan Dumitrescu.

Dintre cele 7436 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei în județul Olt, 5651 de persoane au fost vindecate și externate din spital.

De asemenea, marți, 1 decembrie, 168 de oameni sunt internați, 29 dintre ele fiind la Terapie Intensivă.

Alte 1524 de persoane se află în  izolare la domiciliu, încă 1835 de persoane fiind în carantină la domiciliu.

De la începutul pandemiei, în Olt au fost testate 19.019 persoane. În aceeași perioadă au fost înregistrate 170 de decese provocate de noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here