Directorul DSP Botoșani, prima persoană din judeţ care s-a vaccinat împotriva COVID-19

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, s-a vaccinat, luni dimineaţa, împotriva virusului SARS-CoV-2, fiind prima persoană din judeţ căreia i se administrează serul pentru imunizare.

Oficialul DSP, care este şi medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) “Mavromati”, s-a vaccinat la Centrul de vaccinare pentru cadrele medicale, deschis la SJU.

“M-am vaccinat pentru că cred în acest vaccin şi am speranţa că va fi începutul sfârşitului acestei pandemii, însemnând să scăpăm de această suferinţă, de această boală, de faptul că foarte mulţi dintre noi am pierdut oameni dragi, membri ai familiei, şi vaccinarea este singura şansă de a scăpa de această boală”, a declarat Adăscăliţei.

Vaccinul a fost administrat, de asemenea, şefei Secţiei de Boli Infecţioase a SJU, medicul Valentina Morcov, dar şi chirurgului Iulian Preda, cel care coordonează măsurile anti-COVID-19 la nivelul spitalelor din judeţul Botoşani.

Judeţului Botoşani i-au fost repartizate, duminică, 500 de doze de vaccin, în condiţiile în care existau 484 de solicitări de vaccinare din partea cadrelor medicale.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here