Coliziune puternică între un microbuz de transport persoane și un autoturism. Două persoane rănite/ FOTO

Un accident rutier a avut loc marți dimineața, în jurul orei 07.10, intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței, localitatea Turnu Măgurele, județul Teleorman. În urma impactului dintre un microbuz de transport persoane și un autoturism două persoane au ajuns la spital, o femeie și un bărbat.

În urma unui apel telefonic la numărul unic de urgență 112, salvatorii turneni au fost alertați de producerea unui accident rutier cu victime, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței.

La fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

În urma accidentului, produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau patru pasageri, au rezultat două victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate.

Una dintre ele, o femeie de aproximativ 30 de ani, șoferul autoturismului, ce prezenta traumatisme ușoare și escoriații la nivelul membrelor și feței, a fost preluată de echipajul medical SAJ, iar cealaltă victimă, un bărbat de aproximativ 50 de ani, pasager al microbuzului, cu un traumatism la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD Turnu Măgurele.

Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii militari au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și sablarea carosabilului.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here