Curs BNR: Euro a atins miercuri un nou maxim istoric în raport cu leul

Moneda europeană a atins miercuri un nou maxim istoric în raport cu leul, cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9283 lei/euro, mai mare cu 0,05 bani (+0,01%) faţă de marţi, când un euro a fost cotat la 4,9278 de lei.

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,9264 şi 4,9305 de lei pentru un euro.

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1792 lei, în creştere cu 1,67 bani (+0,40%) faţă de cursul de marţi, respectiv 4,1625 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian cu 0,47 bani (0,10%). Astfel, miercuri, cotaţia francului a ajuns la 4,5475 lei, comparativ cu 4,5428 lei marţi.

Totodată, aurul s-a scumpit cu 1,83 lei (+0,76%), până la 243,7421, de la 241,9105 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here