Senatorul Paul Stănescu, printre inițiatorii unui proiect privind modificarea Legii Educației

Senatorul de Olt Paul Stănescu, vicepreședinte al Senatului, se numără printre inițiatorii unui proiect privind modificarea Legii Educației, pe ramura de sport.

Potrivit motivării inițiativei legislative, modificările legislative pentru care au semnat zeci de parlamentari au menirea să armonizeze Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 cu Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 în ceea ce înseamnă desfăşurarea procesului instructiv educativ şi al antrenamentului sportiv.

De asemenea, se doreşte actualizarea cadrului legislativ în vederea introducerii în lege a instituţiilor publice sau private ce au rol în domeniul sportului de performanţă

„Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, datorită necesităţii îmbunătăţirii cadrului legislativ în materie de sport. Modificările legislative au menirea să armonizeze Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 cu Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 în ceea ce înseamnă desfăşurarea procesului instructiv educativ şi al antrenamentului sportiv.

Totodată se doreşte actualizarea cadrului legislativ în vederea introducerii în lege a instituţiilor publice sau private ce au rol în domeniul sportului de performanţă (federaţii sportive, academii sportive, cluburi sportive, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Totodată se doreşte creşterea calitativă a competiţiilor sportive şcolare la nivel naţional dar şi o separare a acestora din punct de vedere organizaţional. Astfel, în conformitate cu standartele europene se impune separarea Federaţiei Sportului Universitar de cel Şcolar”, se arată în motivarea proiectului.

Implicarea companiilor private este un alt lucru necesar, din punct de vedere al finanţării activităţilor sportive şcolare.

„Prin aceste modificări legislative, venim cu completări necesare având în vedere dinamica sportului mondial, creştem şi calitatatea din toate punctele de vedere şi baza de selecţie va fi una mult mai mare și mult mai calitativă”, susțin inițiatorii proiectului.

Cei care și-au pus pe această inițiativă legislativeă sunt Azamfirei Leonard – senator PSD; Bodog Florian-Dorel – senator PSD; Cionoiu Nicuşor – senator PSD; Cristescu Ionel-Dănuţ – senator PSD; Cuc Alexandru-Răzvan – senator PSD; Deneş Ioan – senator PSD; Dîncu Vasile – senator PSD; Dogariu Eugen – senator PSD; Dunca Marius-Alexandru – senator PSD; Fulgeanu-Moagher Laura-Mihaela – senator PSD; Genoiu Mihail – senator PSD; Georgescu Laura – senator PSD; Humelnicu Marius – senator PSD; Matieş Călin-Gheorghe – senator PSD; Mazilu Liviu-Lucian – senator PSD; Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio – senator PSD; Mutu Gabriel – senator PSD; Pistru Eusebiu-Manea – senator PSD; Popa Maricel – senator PSD; Prioteasa Ion – senator PSD; Puiu Ovidiu – senator PSD; Răducanu Sebastian – senator PSD; Resmeriţă Cornel-Cristian – senator PSD; Romaşcanu Lucian – senator PSD; Rujan Ion-Cristinel – senator PSD; Sbîrnea Liliana – senator PSD; Stan Ioan – senator PSD; Stănescu Paul – senator PSD; Stocheci Cristina-Mariana – senator PSD; Streinu Cercel Adrian – senator PSD; Toanchină Marius-Gheorghe – senator PSD; Trufin Lucian – senator PSD; Vlaşin Sorin – senator PSD; Zamfir Daniel-Cătălin – senator PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here