Un mare artist originar din Slatina a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească!/ FOTO

Un mare pictor originar din Slatina a plecat, ieri, dintre noi. 

Este vorba despre artistul plastic Lucian Liciu, stabilit de peste 30 de ani în București și care avea doar 54 de ani.

„O veste tristă pentru breaslă pictorilor.

Lucian Liciu ne-a părăsit pentru o lume mai bună! Fire optimistă, neobosit și mereu cu zâmbetul pe buze, pictorul Lucian Liciu nu mai este printre noi. Născut în Slatina, stabilit de aproape 30 de ani în București, Lucian Liciu ne-a încântat cu creația să atipică, nonconformistă, tăioasă și aspră, din care răsună un umor negru, unic și inconfundabil.

Rămân pentru generații următoare mii de picturi, desene, colaje și atâtea alte tipuri de lucrări care vorbesc despre realitățile sociale ale tranziției, despre paradoxurile ființei umane ori, în primele faze ale creației, polifonia cromaticilor nonfigurative inspirate de contexte urbane, toate realizate cu gândul că artă poate face lumea puțin mai bună, mai frumoasă și, de ce nu, mai pașnică.

Drum lin, prieten bun!

Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!

Sincere condoleanțe familiei!”, a scris, pe pagina sa de socializare, pictorul și profesorul slătinean Cătălin Podoleanu.

De altfel, mulți colegi de breaslă au postat pe rețelele sociale mesaje de condoleanțe, unul dintre ele venind din parte Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Sursa foto; Cristina Bacicu-Botez

Lucian Liciu, născut la 18 ianuarie 1968, a absolvit Universitatea Naţională de Arte București – UNARTE, Facultatea de Arte Decorative și Design – Departamentul Artă Monumentală, la clasa prof. Marilena Preda Sânc, dar și Universitatea de artă „Luceafărul”, profesori Vasile Chinschi și Ion Sălișteanu.

Era membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, UAP Filiala Pictură București, membru Visarta din 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here