Festivalul „Călușul românesc” va fi reluat, anul acesta, la Slatina/ Programul complet

După pauza generată de pandemia de COVID-19, Festivalul-concurs „Călușul românesc” va fi reluat anul acesta, la Slatina, în perioada 22 – 26 iunie.

Ajuns la cea de-a XXII – ediție, evenimentul a fost gândit de comitet de organizare din care fac parte primarul municipiului-reședință de județ, Emil Moț, viceprimarul Gigi Ernes  Vîlceleanu și șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Adrian Bărbulete, inspectorul școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare Sofia Duță, șeful Centrului de Cultură și Artă Olt, Vivi Viorel Pintea și Iliuță Brăileanu, directorul Palatului Copiilor Slatina.

La manifestările din acest an vor participa peste 2000 de copii din județele Argeș, Bacău, Botoșani, Călărași, Brăila, Bistrița-Năsăud, Gorj, Dâmbovița, Sibiu, Maramureș, Suceava, Vaslui, Tulcea, Vâlcea și peste 50 de localități din Olt.

Ca și la edițiile precedente, dansatorii vor susține demonstrații artistice în fața sediilor mai multor instituții publice, dar și pe esplanada din centrul orașului, iar parada portului popular va avea, și ea, loc, desfășurându-se pe traseul

Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor – Magazinul Winmarkt (Oltul) – B-dul  A.I.Cuza – Parcul Tineretului.

Iată programul complet al festivalului:

  • Miercuri, 22.06.2022

    –    până la ora 18,00     –  Primirea participanţilor

–    ora 19,00                 –  Repetiții în Parcul Tineretului

–    ora 20,30                 –  Şedinţă tehnică  de  organizare – Palatul Copiilor„ Adrian Băran” Slatina

 

  • Joi, 23.06.2022
    • ora 09,00 – 10,00  – Vizită și demonstraţii artistice la sediul Inspectoratului Şcolar Județean Olt
    • ora 10,00 – 11,00  – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Primăriei Municipiului Slatina
    • ora 11,00 – 12,00  – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Consiliului  Judeţean Olt
    • ora 17,30 – 18,00   – Organizarea formaţiilor pentru parada portului popular –  Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor

–    ora  18,10 – 18,50  –  Parada portului popular pe traseul: Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor  – Magazinul Winmarkt (Oltul)-   B-dul  A.I.Cuza – Parcul Tineretului

    –    ora   18,50 – 19,00   – Pregătirea pentru festivitatea oficială de deschidere

–    ora   19,00  – Tabloul coregrafic ”Hora oltenească !” în cadrul festivității de  deschidere oficială a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Național ”Călușul Românesc” – Parcul Tineretului Slatina

   –     ora 19,30 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului

 

  • Vineri, 24.06.2022

   –   ora  09,30 – 11,00   –    Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului

–   ora  11,30 – 12,00   –    Întâlnirea festivă a reprezentanților tuturor formațiilor invitate cu oficialitățile   județului, în Sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Olt

–  ora  17,00  –  Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului     

           

  • Sâmbătă, 25.06.2022
    • ora 09,00 – 12,00  –   Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului
    • ora 18,00  –   Festivitatea de premiere  – Gala laureaţilor

 

  • Duminică, 26.06.2022

     –    ora 09,00-12,00       –  Vizite la edificii culturale din județul Olt pentru formațiile din țară

–    ora 19,30                  –  Spectacol demonstrativ susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist ”Doina Oltului”

Juriul alcătuit din personalităţi cu recunoaştere naţională din domeniul cercetării şi interpretării folclorului coregrafic va decerna diplome şi premii speciale pe nouă secţiuni, și anume ansambluri de călușari, formații de călușari și cete de călușari, dansuri de băieți, orchestre populare, grupuri vocale, ansambluri folclorice, formații de dansuri mixte și formații de dansuri fete.

La fiecare secțiune, se va acorda Marele Premiu iar Trofeul concursului se va atribui la secțiunea Căluș.

Juriul va fi format din Ion Adrian Bărbulete, șeful IȘJ Olt (președinte), Alexandra Popescu (Primăria Slatina), Ťasko Martin (coordonator artistic și coregraf, Ansamblul „Ondalik” Slovakia), Caimacan Popescu Dumitru (Tulcea), Ștefan Coman (directororul Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Tulcea), Marin Scarlat (reprezentantul coregrafilor din județul Olt), Paul Anca (IȘJ Olt), Vivi Viorel Pintea (șeful Centrului de Cultură și Artă Olt) și Iliuță Brăileanu (directorul Palatului Copiilor Slatina).

Oaspeții de onoare ai evenimentului vor fi Ansamblul Folcloric pentru copii „ONDALIK”  din Dapalovce, Slovakia, Ansamblul Model de dansuri populare „LĂPUȘNIȚA” din Hîncești, Republica Moldova și Ansamblul ”MOȘTENITORII” din Nisporeni, Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here