Șoferi beți la volan depistați de polițiști pe șoselele din Olt. 165 de amenzi aplicate și zeci de permise reținute

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice.

În plasa oamenilor legii au picat mai mulți conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Astfel, în seara zilei de 29 iunie, în jurul orei 20:30, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Coteana au depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 546, în comuna Coteana, având o concentrație alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, noaptea trecută, în jurul orei 01:50, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Deveselu au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 642, în comuna Băbiciu, după ce consumase alcool. La testul cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot noaptea trecută, în comuna Valea Mare un șofer s-a izbit cu mașina de un cap de pod. Ajunși la fața locului, oamenii legii au descoperit că omul consumase bine alcool înainte de a se urca la volan, el având o concetrație alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În timpul acțiunilor de control, polițiștii au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49.940 de lei, fiind reținute și 20 de permise de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here