Un echipaj al Poliției Locale Slatina și-a lăsat autospeciala pe trecerea de pietoni pentru a sancționa un șofer/ FOTO

Un echipaj al Poliției Locale Slatina și-a lăsat autospeciala parțial pe trecerea de pietoni pentru a sancționa un șofer care oprise neregulamentar. Un alt participant la trafic a fotografiat scena și a postat imaginea pe o rețea de socializare.

S-a întâmplat azi pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, în apropiere de hipermarketul Kaufland, unde, polițiștii locali și-au oprit autospeciala pe o parte din trecerea de pietoni din vecinătatea intersecției bulevardului respectiv cu strada Mihai Eminescu.

Un participant la trafic a fotografiat cu telefonul scena și a postat-o pe o rețea de socializare. Internauții nu au rămas indiferenți și au scris mai multe comentarii la postare, aproape toate cu ironie la adresa polițiștilor locali, unele chiar jicnitoare.

Mai mult, un internaut îi scrie celui care a postat imaginea că trebuia să cheme un echipaj de la Poliția Rutieră să constate încălcarea legii de către polițiștii locali.

„Cu siguranță, data viitoare așa voi proceda pentru că nimeni nu e mai presus de Constituție”, îi răspunde autorul postării.

„Domnii era an misiune”, scrie un alt comentator.

„S-a grăbit băieții că fugea infractorul… e super legal”, spune un bărbat.

„Se acceptă! Puțină pregătire, puțină trecere de pietoni”, zice un alt participant la discuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here