Reacția familiei Melencu după condamnarea monstrului din Caracal: „Dincă a fost manipulat”

Familia Luizei Melencu a reacționat, vineri, după condamnarea lui Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare. „Dincă a fost manipulat”, este de părere bunicul Luizei, fata presupus a fi omorâtă de cel denumit „monstrul din Caracal”, după ororile pe care spune că le-a comis, scrie realitatea.net.

„Pentru noi această sentință e nesemnificativă (…). Noi credem că adevărul e altul. Dincă a fost manipulat și folosit tot timpul în această perioadă, e părerea mea și concluzia pe care am tras-o în toată această perioadă de timp în care am asistat la acest proces, făcătură de proces, mai bine zis.

Dincă tot timpul a fost protejat și menajat. Eu așa descriu”, a spus Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, vineri, la un post TV, citat de realitatea.net.

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare, vineri. La 3 ani de la crimele din Caracal, sentința în dosarul în care Gheorghe Dincă este acuzat de omor, viol, profanare de cadavre și trafic de persoane a fost pronunțată. Instanța de la Tribunalul Olt a decis și acordarea a 700 de mii de euro daune pentru rudele victimelor. Decizia nu este definitivă.

După ce a amânat de trei ori pronunțarea sentinței, Tribunalul Olt l-a condamnat, vineri, la 30 de ani de închisoare cu executare pe Gheorghe Dincă, supranumit monstrul din Caracal, pentru ororile comise în urmă cu trei ani asupra adolescentelor Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (16 ani), răpite, violate și ucise, potrivit anchetatorilor. Totodată, Tribunalul Olt a decis și acordarea a 700 de mii de euro daune pentru rudele victimelor.

Decizia nu este, însă, definitivă, inculpatul având dreptul să formuleze apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DIICOT, fiind acuzat că, în urmă cu mai bine de trei ani, le-ar fi răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (16 ani), în locuința sa din Caracal. În sarcina sa au fost reținute infracțiunile de trafic de persoane, viol, omor calificat, profanare de cadavre sau morminte și trafic de minori.

În judecată a fost trimis și un vecin al lui Dincă, respectiv Ștefan Risipițeanu, pentru viol, acesta fiind acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, cu acordul celui care, potrivit anchetatorilor, a răpit și sechestrat fata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here