Noi imagini, FOTO și VIDEO, de la incendiul care a distrus TIR-ul încărcat cu autoturisme, la intrare pe Drumul Expres 12. A ars ca o torță

Noi imagini de la incendiul care a distrus TIR-ul încărcat cu autoturisme, joi dimineață, la intrarea pe Drumul Expres 12 dinspre Craiova.

Cabina camionului și mai multe autoturisme au ars la o torță, după cum se vede din imaginile video de mai jos.

Au ars capul tractor al autoplatformei și au fost afectate de incendiu patru autoturisme, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 06.20 și imediat la fața locului au ajuns echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Balș și Detașamentului Slatina.

Acestea au intervenit cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.

Șoferul care se afla la volanul TIR-ului este un bărbat de 43 de ani, din municipiul Craiova.

Circulația rutieră, deviată prin Balș, pe Drumul Național 65, a fost reluată pe sectorul de drum blocat de pe breteaua de acces a Drumului Expres 12 în jurul orei 08.30.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru distrugere în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here