Acasă Local Actualitate Un alt tânăr ...

Un alt tânăr din Slatina a fost prins de polițiști sub influența drogurilor la volan

Un alt tânăr din Slatina a fost prins de polițiști sub influența drogurilor la volan.

În timp ce desfășurau verificări pe Drumul Național 64, în comuna Pleșoiu, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit, noaptea trecută, pentru control, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Slatina.

În urma testării cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive.

Oamenii legii menționează că ceea ce a indicat aparatul nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana cu pricina fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanței interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.