Ce indemnizație încasează primarul Slatinei/ Declarația de avere a edilului pe anul trecut încă NU poate fi găsită

Declarația de avere și cea de interese ale primarului Slatinei, Mario de Mezzo, aferente anului trecut, nu pot fi, încă, accesate, deși termenul legal pentru depunerea lor a expirat. Indemnizația încasată de edil se ridică la peste 4300 de euro, potrivit documentelor consultate de OLT-ALERT.RO. El mai are, însă, dreptul și la alte venituri.

Liberalul Mario De Mezzo încasează o indemnizație lunară de 21.735 de lei (peste 4.300 de euro), potrivit situației privind veniturile salariale ale angajaţilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina, valabilă la data de 31 martie 2025, în vreme viceprimarii orașului, Ioan-Valentin MIhalache (PNL), respectiv Mădălina-Ștefania Văle (AUR), încasează câte 19.320 de lei (peste 3.800 de euro).

Atât primarul, cât și cei doi viceprimari mai au și alte drepturi salariale, pentru
activitatea de control financiar preventiv, potrivit aceluiași document. La acest capitol, în dreptul primarului stă suma de 10.868 de lei (aproximativ 2000 de euro), iar în cel al viceprimarilor – 9.660 de lei.

La rândul său, administratorul public al municipiului, Diana Crețu, încasează 18.980 lei lunar. Dacă aceasta are și activitate în proiecte cu finanţare internaţională încasează, în plus, 9.490 de lei.

De un salariu consistent se bucură și șefa de cabinet a primarului, Margareta Pîrvulescu, una dintre persoanele aduse de De Mezzo de la București în primărie. Ea încasează 8.984 de lei lunar, la care se adaugă 5.840 lei dacă prestează și activități în cadrul unor proiecte cu finanțare externă.

Reamintim că un control al Camerei de Conturi București a scos la iveală faptul că actualul primar al Slatinei, Mario Lucian De Mezzo, a fost plătit, în 2022, de două instituții publice, respectiv de Primăria Sectorului 5 din Capitală și de Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în ambele cazuri cu normă întreagă, fiind pontat 8 ore pe zi. Numai că la Primăria Sectorului 5 el nu avea atașată la contract o fișă a postului, astfel că nimeni nu poate spune ce fel de muncă a prestat, fiind suspectat că trecea pe acolo doar să își încaseze salariul. Cel puțin documentul nu a putut fi prezentat auditorilor Camerei de Conturi (amănunte AICI).

Să mai spunem că declarația de avere și cea de interese ale primarului Slatinei, Mario de Mezzo, aferente anului trecut, nu pot fi, încă, accesate, deși termenul-limită pentru depunerea lor a expirat (16 iunie). Singurele declarații sunt cele depuse la 30 de zile de la preluarea mandatului, completate în data de 12 noiembrie 2024 (este posibil ca edilul să se prevaleze de decizia Curții Constituționale a României care a declarat neconstituțională, printre altele, obligația ca declarațiile de avere să fie publicate online și care a fost publicată, în urmă cu șase zile, în Monitorul Oficial – deși ceilalți salariați ai primăriei și-au publicat documentul cu veniturile).

Reamintim că, la scurtă vreme de la preluarea mandatului de primar, Mario De Mezzo s-a mutat într-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc nou, ridicat pe strada Tunari, aproape de intersecția acesteia cu strada Cireașov, vizavi de SC Scadt SA, achiziționat pe numele concubinei sale, împreună cu o garsonieră la același nivel. Cele două locuințe se află una lângă alta, pentru a putea fi transformate într-un soi de penthouse, potrivit surselor OLT-ALERT.RO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.