Acasă Local Actualitate Caniculă și n...

Caniculă și nopți tropicale în Olt. Meteorologii anunță furtuni în alte județe/ Vezi HARTA avertizărilor meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări Cod Galben valabile pentru ziua de duminică, 19 iulie. În timp ce județul Olt rămâne sub avertizare de caniculă, în mare parte din țară sunt așteptate furtuni, vijelii și grindină.

Județul Olt se va afla și duminică sub incidența unui Cod Galben de caniculă emis de Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizarea este valabilă în intervalul 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00 și vizează sudul Olteniei și al Munteniei.

Meteorologii anunță temperaturi maxime cuprinse între 34 și 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va accentua disconfortul termic.

Și noaptea va fi greu de suportat, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 20 și 22 de grade, caracteristice nopților tropicale.

În același timp, ANM a emis un al doilea Cod Galben, valabil duminică, între orele 10:00 și 23:00, pentru instabilitate atmosferică accentuată.

Avertizarea vizează zonele montane, Maramureșul, Transilvania, Moldova, precum și nordul Crișanei și al Munteniei, unde sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, și căderi de grindină.

Cantitățile de apă pot ajunge la 20-30 l/mp în intervale scurte de timp, iar izolat pot depăși 40-60 l/mp.

Astfel, în timp ce locuitorii județelor Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași, vor avea de suportat un nou episod de caniculă, alte regiuni ale țării se vor confrunta cu fenomene meteo severe.

Specialiștii recomandă populației din zonele afectate de căldură să evite expunerea la soare în orele amiezii, să consume suficiente lichide și să limiteze activitățile fizice desfășurate în aer liber. În zonele vizate de furtuni, oamenii sunt sfătuiți să evite adăpostirea sub copaci sau în apropierea obiectelor care pot fi doborâte de vânt și să urmărească informările autorităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.