Primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a publicat pe rețelele sociale un mesaj video în care le prezintă locuitorilor ce a făcut administrația locală în lunile iulie și august și care sunt principalele investiții aflate în derulare. Edilul și-a construit mesajul pornind de la titlul cunoscutului film „Știu ce ai făcut vara trecută”, pentru a face un bilanț al lucrărilor realizate în această vară și pentru a anunța ce urmează în oraș.
„«Știu ce ai făcut vara trecută» este un film pe care l-am văzut acum mai bine de 10 ani. Balșul nu este un film, Balșul este realitatea în care trăim cu toții în fiecare zi și cred că este absolut obligatoriu ca dumneavoastră să știți ce am făcut eu vara trecută”, spune Cătălin Rotea la începutul mesajului video.
Primarul trece apoi în revistă lucrările realizate în perioada iulie-august, printre acestea numărându-se asfaltarea străzii Ion Creangă și asfaltarea definitivă a străzii Tudor Vladimirescu.
Pentru cea din urmă investiție, Rotea i-a mulțumit pentru sprijin președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Sala de Sport „Eugen Enache”, inaugurată în septembrie
Tot în această vară a fost făcută recepția Sălii de Sport „Eugen Enache”, iar administrația locală pregătește pentru luna septembrie o ceremonie de inaugurare.
O altă investiție finalizată este cea de pe strada Cireșului, unde au fost construite 30 de apartamente destinate tinerilor din Balș.
În același timp, administrația locală a semnat contractul pentru introducerea gazelor naturale în cartierele Corbeni și Româna, ultima zonă a orașului care, potrivit primarului, nu beneficiază încă de această utilitate.
Edilul le transmite locuitorilor din cele două cartiere că asfaltarea definitivă va fi făcută abia după introducerea conductelor de gaze, pentru a evita spargerea ulterioară a străzilor.
„Oamenii din Corbeni și Româna trebuie să știe că nu vom face asfaltarea definitivă a străzilor până când nu vom băga și rețeaua de gaze, pentru că nu putem să asfaltăm și după aceea să spargem”, explică Rotea.
Încep lucrările la o nouă creșă
Primarul anunță și începerea lucrărilor pentru construirea unei noi creșe pe strada Cireșului. Aceasta va avea o capacitate de 40 de copii.
În paralel, continuă reabilitarea Parcului Central, lucrări pe care administrația locală speră să le finalizeze până în noiembrie.
Un alt șantier este deschis în curtea Spitalului Orășenesc Balș, unde este amenajat un Centru de Paliație cu 30 de paturi.
Lucrările se apropie de final și la 48 dintre cele 72 de locuințe sociale din zona Lămâița, precum și la grădinița din Vârtina, unde sunt realizate reparații, un teren de sport și un loc de joacă.
„Vă garantez că eu cunosc fiecare groapă din Balș”
Cătălin Rotea abordează în mesajul său și unul dintre subiectele care îi nemulțumesc cel mai mult pe locuitorii orașului: starea străzilor afectate de lucrările de infrastructură.
„Vă garantez că eu cunosc fiecare groapă din Balș, chiar dacă unele sunt mai vechi decât sunt eu aici, la Primărie”, spune edilul.
Potrivit acestuia, proiectele majore de canalizare de pe strada principală, din Vârtina, Corbeni și Româna și din zona Orașului Vechi vor fi finalizate și recepționate până la sfârșitul acestui an.
După încheierea lucrărilor la utilități, Primăria va trece la asfaltarea străzilor, iar Rotea spune că acestea nu vor fi doar readuse la starea de dinaintea intervențiilor.
„Vom asfalta fiecare stradă, iar aceste proiecte majore de canalizare […] vor fi finalizate și vor avea recepție până la finalul acestui an, după care, stradă cu stradă, așa cum am demonstrat că se poate pe Nufărului, pe Ion Creangă, pe Tudor Vladimirescu, vom asfalta, nu doar vom aduce la starea inițială, pentru că dumneavoastră, oamenii din Balș, meritați ceea ce este mai bun”, afirmă primarul.
Rotea: „Chinul” ultimilor trei ani se apropie de final
Edilul susține că perioada dificilă provocată de șantierele deschise pentru marile proiecte de infrastructură din Balș se apropie de sfârșit și le cere locuitorilor încă puțină răbdare.
„Aș putea spune că aproape chinul pe care l-ați suferit cu toții și l-am suferit în ultimii trei ani de zile se va finaliza în maximum două luni”, afirmă Cătălin Rotea.
Primarul anunță că va continua seria mesajelor către locuitori, urmând să prezinte și alte proiecte pregătite pentru Balș.
„Păstrăm legătura și vor urma alte comunicări ale mele în ceea ce privește proiecte pentru Balș”, își încheie Cătălin Rotea mesajul video.





































