Evenimentul rutier s-a petrecut, miercuri după-amiază, pe DJ 546, între Slatina şi Brebeni. Potrivit primelor informaţii, vinovat de producerea accidentul ar fi fost tânărul de 22 de ani care conducea o Dacia Solenza şi care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, intrând în impact frontal cu o autospecială Duster în care se aflau trei jandarmi ce se întorceau dintr-o misiune.
Toate cele patru persoane implicate în accident au ajuns la spital, însă doar şoferul de pe Dacia Solenza se afla în stare gravă. „Pacientul a fost transferat cu o ambulanţă la Bucureşti, la Spitalul Universitar. Pacientul era într-o stare gravă, cu politraumatisme şi traumă craniană, astfel că medicii au luat decizia transferului său la o altă unitate medicală“, declara, joia trecută, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Cătălin Pătru.



































