Un adolescent de 16 ani din Slatina a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tâlhărie. El smulgea genţile femeilor pe stradă şi dispărea cu prada.
În baza probatoriului administrat de polițiști, Judecătoria Slatina a dispus, joi, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, a tânăr,ului de 16 ani,, bănuit de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie calificată.
Acesta este bănuit că, în noaptea de 20 spre 21 mai., prin smulgere, i-ar fi sustras geanta unei femei, din municipiul Slatina, care se deplasa pe o stradă din localitate. De asemenea, în noaptea de 24 spre 25 mai., prin violență, i-ar fi sustras geanta altei femei din aceeași localitate.
„Prejudiciul, constând în aproximativ 2.000 lei, telefoane mobile, bunuri și documente, a fost recuperat parțial”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, comisarul şef Claudia Radu.
Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.





































