Ion Doldurea: „Echilibrul trebuie să devină cuvântul de ordine în România”
Publicat in 24.Iun.2013
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Unul dintre cei mai cunoscuţi afacerişti din Olt în domeniul distribuţiei de produse petroliere (dar nu numai), caracaleanul Ion Doldurea, om cu o lungă experienţă în sectorul economiei private şi cu o solidă cultură generală, a avut amabilitatea să acorde în exclusivitate publicaţiei Olt Alert un interviu în care vorbeşte despre erorile pe care România le-a traversat, dar şi despre soluţiile pe care cei care conduc acum ţara le au la dispoziţie pentru a normaliza lucrurile. Ion Doldurea afirmă că instrumentele unor politici coerente există, dar că ele trebuie utilizate în consens de toate forţele politice care ar trebui să înţeleagă faptul că „tragem la aceeaşi căruţă”. Cuvântul de ordine al tuturor românilor, factori de decizie sau oameni simpli, ar trebuie să fie „echilibru”.
Domnule Ion Doldurea, sunteți unul dintre puținii oameni de afaceri care, pornind o inițiativă pe cont propriu de la zero, au reușit să reziste pe piață, să își dezvolte afacerile, să creeze, așadar, locuri de muncă stabile într-o comunitate sau alta, să se bucure de prosperitate și, pe lângă ei, să se bucure și alții de venituri cinstit câștigate. O realitate pe care nu o întâlnim la tot pasul în ţara noastră. Vă întreb: ce îi trebuia României ca să aibă parte de o evoluție aidoma afacerilor dumneavoastră și ale altora ca dumneavoastră?
În primul rând, în 1990 s-a pornit cu stângul. În urmă cu 23 de ani, când România a ieșit de sub jugul comunist, aveam un patrimoniu pe care nu am știut să îl apreciem. Cineva a spus atunci public că fabricile și uzinele românești sunt fiare vechi. Nu erau fiare vechi. S-au pierdut multe. Cel mai de preț lucru pe care l-am pierdut însă a fost factorul uman, forța de muncă pregătită pentru sectoare economice care ar fi trebuit să fie adevărate motoare pentru dezvoltarea României. Au fost oameni extrem de bine pregătiți în domenii profesionale de ordin tehnic pe care i-am pierdut. Și de peste două decenii tot pierdem astfel de valori. Nu mai creștem strungari, nu mai creștem electricieni, sudori, mecanici, nimic. Societatea românească nu a fost bine calată, au fost erori și multă dezordine. În 1920, în Caracal existau șase școli generale, o școală profesională pentru băieți, o școală de menaj pentru fete, un liceu de arte și meserii, o școală de cooperație pentru fete. Toate astea răspundeau unor nevoi ale pieței. Comuniștii au păstrat această tradiție. După 1989, din păcate, aceste importante componente ale educației s-au pierdut, au fost lăsate de izbeliște, pe un fond al unor schimbări neduse la capăt, al unor reforme care nu au fost decât vorbe. Cuvântul reformă are un înțeles, un sens anume. Toată lumea l-a folosit în toate domeniile, s-a tot vorbit de reformă dar nu s-a reformat niciodată nimic. S-au făcut doar niște schimbări anapoda, au fost perpetuate doar niște anomalii.
Cât de vinovat este factorul politic în această ecuație?
Păi, clasa politică a avut, din păcate, același drum haotic. Eu sunt om de afaceri, nu sunt politician în sensul plin al cuvântului. Dar pot să înțeleg faptul că, într-o țară normală, acțiunile puterii politice și cele ale opoziției, dincolo de diferențele ideologice dintre partide, trebuie să conveargă în interesul public, în interesul țării. Or, la noi nu prea s-a gândit și nu s-a făcut așa. Dacă toți factorii politici, oamenii în general, ar înțelege toți, dar absolut toți că tragem la aceeași căruță, că trebuie s-o mișcăm înainte, lucrurile s-ar așeza pe făgașul cel bun.
Bun. Suntem la 23 de ani de la pragul 1989, multe lucruri sunt ireversibile, suntem în Uniunea Europeană. Așa cum suntem acum, ce perspective credeți că avem?
Este cert că ne trebuie reformă pe care să o și aplicăm, nu doar să vorbim despre ea, ne trebuie organizare, strategii pe termen lung de care trebuie să ne ținem, indiferent cine pleacă de la putere și cine vine la conducerea ţării. Este clar că trebuie să ne integrăm cât mai bine și în interesul nostru în unitatea statelor europene. Trebuie să facem educație de calitate, pentru că multe, dacă nu toate, pleacă de la educație. Trebuie să ne reformăm, astfel încât să avem oameni potriviți la locurile potrivite. Nu va fi ușor. Nu te poți aștepta ca un om bun pus într-o funcție de conducere să facă minuni imediat după ce a înlocuit acolo un prost. Este imposibil. Lucrurile proaste au consecințe pe care le suportăm toți. Or, la noi au fost oameni incompetenți pe funcții extrem de importante. Deci, ne trebuie organizare și echilibru. Acesta este, în opinia mea: echilibrul trebuie să devină cuvântul de ordine în România.
Uniunea Europeană nu este cam agresivă cu noi, cu precădere pe linie economică? Spun agresivă ca să nu spun altcumva. Iar investitotul străin întotdeauna a fost mai bine privit de către guvernanți decât cel autohton. Nu cumva suntem prea slabi în relaţie cu UE, cu investitorii străini care scot mai mult decât bagă în România?
Ce se întâmplă? Politicianul român este judecat deseori după câți bani a adus în țară, în funcţie de câți bani a atras din afară. Acuma, faptul că vin investitori străini nu este rău. Nu este rău deloc. Nu asta trebuie să ne deranjeze. Trebuie să existe, însă, și aici un echilibru (revenim la acest cuvânt): este normal să scoți cât ai băgat, să ai și ceva profit, dar și să lași ceva acolo, în țara care te-a primit. Să gândim și altcumva problema. Eu nu mă consider naționalist, sunt deschis schimbărilor. Dar cred, în același timp, că fiecare comunitate trăiește din ceea ce adună prin forțe proprii. Noi, de pildă, caracalenii, trăim din banii pe care îi adunăm. Punem flori, asfaltăm, facem investiții în funcție de banii pe care îi aducem la buget. Dacă fabrica de gogoși, să spunem, nu mai lucrează, nu mai cumpără butelii de la mine. Pierde fabrica, pierd oamenii care rămân fără locuri de muncă, pierd eu în afaceri. Fiecare loc de muncă pierdut într-o comunitate nu e doar pierderea celui rămas șomer, ci e o înfrângere pentru comunitate. Fiecare loc de muncă înființat, e o victorie pentru fiecare dintre noi. Unde vreau să ajung? La faptul că, fiind deschiși către investițiile străine, trebuie să fim atenți și cu capitalul autohton. Să nu mai mâncăm doar de la nu știu ce hipermarketuri cu capital străin, să cumpărăm de la noi, de la magazinele noastre. Eu cred în revigorarea capitalului românesc, cred cu tărie în asta, cred în regenerarea societății românești în ansamblul ei.
Avem lideri politici capabili să realizeze astfel de deziderate? Pentru că, vrem, nu vrem, politica este factorul decident.
Avem lideri politici capabili, ei doar nu au fost lăsați să facă treabă până acum. Eu cred în tineri, ei vin din spate cu idei, cu entuziasmul de care avem nevoie. Vă dau un exemplu: conducerea administrativă a municipiului Caracal. Un primar tânăr (nu contează de la ce partid este), o echipă tânără și dornică să facă treabă. Mă bucur când văd eforturile noului edil și al echipei sale de a transpune în realitate promisiunile făcute în campania electorală. Și mă bucur și mai mult când văd proiecte realizate. S-a promis că elevii noștri nu vor mai tremura în școli, și acest lucru s-a realizat. Se lucrează pe străzi, se asfaltează, se demarează proiecte – toate astea sunt semne bune. Și nu cred că doar la Caracal se întâmplă astfel de lucruri.
Ați adus discuția la comunitate, la destinul și transformările ei, așa încât este oportun să introducem în dialogul nostru și tema regionalizării. Cât de potrivit este acest proiect acum?
Acest proiect pretențios ar trebui să fie un mare succes, dar asta depinde de mediul politic în ansamblul său: putere și opoziție. Ca principiu, descentralizarea este mai mult decât necesară, motoarele economice trebuie să aparțină regiunilor – asta e clar! Doar așa decalajele foarte mari dintre unele părți și altele ale țării s-ar micșora. Se știe că, atâta timp cât puterea de decizie financiară se află concentrată la București, fiecare dintre forțele politice care se perindă la putere duce bani în zonele cu care are legături, pe criterii strict politice, și nu în funcție de nevoile reale. Așadar, descentralizarea ar deschide perspective de dezvoltare cum nici nu gândim acum. Reașezarea administrativ-teritorială a României ar da posibilitatea fiecărei regiuni să se dezvolte funcție de nevoile și de strategiile proprii. Dar, repet, totul trebuie făcut bine. Pentru asta este nevoie de echilibru (și iarăși ajungem la acest cuvânt) între forțele politice, de o voință unanimă.
Domnule Doldurea, am pornit dialogul nostru plecând de la dumneavoastră, de la afacerile dumneavoastră ridicate la puterea exemplului. Din câte știm, nu faceți doar afaceri, nu aveți, ca să îl parafrazăm pe marele poet Nichita Stănescu, doar viață personală, ci v-ați implicat în tot felul de proiecte, culturale, sportive, ca sponsor. Or, ideea de mecena este, cred eu, precum capra neagră în comparațiile libere. Ce v-a îndemnat să acordaţi sprijin în astfel de domenii?
Domnule Mirea, pentru că această comunitate mi-a dat suficiente satisfacții economice, mă simt obligat să întorc ceva înapoi. O parte o dau copiilor de la handbal, iar investițiile au efect: patru fete de la noi, de la Caracal, sunt acum în superligă, iar de la anul mai pleacă patru. Or, lucrul acesta este extraordinar. S-o spunem și altfel: dacă Dumnezeu mi-a dat o șansă și îmi permit, la rândul meu, să-i ajut pe alții, o fac cu plăcere și cu multă dragoste.
A consemnat Costel MIREA
