Potrivit deputatului Iordache, oamenii din Piatra Olt îşi vor putea duce morţii la cimitir pe drum asfaltat

În cel mult două săptămâni, drumul care leagă oraşul Piatra Olt de cimitirul localităţii va fi asfaltat, a anunţat, recent, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD de Olt Florin Iordache, numind această cale de acces „drum pentru morţi, dar pe care vor circula viii”.

 

„În perioada imediat următoare, în cel mult două săptămâni, drumul care leagă cele două părţi ale oraşului Piatra Olt va fi în întrgime asfaltat, astfel încât cei care îşi duc, într-o situaţie nefericită, oamenii la cimitir, vor avea un drum asfaltat, nu vor mai trebui să ia mortul în braţe”, a declarat deputatul Florin Iordache, care a prins un loc în Camera Deputaţilor candidând pe listele USL în colegiul uninominal 3, cel în care se găsesşte şi Piatra Olt.

„Încă o realizare la Piatra Olt”, a comentat parlamentarul PSD, replicând unei observaţii potrivit căreia va fi asfaltat „un drum pentru morţi”„da, dar pe care vor circula viii”.

Dacă oamenii din Piatra Olt vor avea sau nu norocul să calce pe asfalt către cimitir este mai puţin relevant în comparaţie cu faptul că în acest oraş o firmă specializată în construcţii metalice din Slatina va înfiinţa circa 500 de locuri de muncă în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Este vorba de SC Prolyte Products Ro SRL Slatina, care va construi la Piatra Olt două hale de producţie pe un teren de peste 1,5 hectare pus la dispoziţie de consiliul local. În primă fază va fi ridicată o hală care, împreună cu utilajele ce o vor popula, se va ridica la 4,5 milioane de euro. Firma va construi aici scene modulare şi alte structuri din profile de aluminiu sudat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.