Primarul comunei Curtişoara, Cosmin Ungureanu, n-a aşteptat „să se facă om” din eventualele mandate ulterioare pe care le-ar fi câştigat în condiţiile în care şi-ar fi ţinut promisiunile făcute electoratului în 2012. Nerăbdător şi înfricoşat că oamenii nu îi vor mai acorda voturile în 2016 pentru un nou mandat la conducerea primăriei, el s-a grăbit să-şi facă parte din primii ani ai funcţiei de primar. Altfel cum ar putea fi interpretate rezultatele controlului pe care Camera de Conturi Olt l-a efectuat de curând în primărie? Pentru că vorbim de mari nereguli în privinţa cheltuirii banului public, nereguli care l-au făcut pe edil să dea în bâlbâială atunci când a fost luat la întrebări de reprezentanţii Camerei de Conturi.
Şirul manevrelor descoperite recent de Camera de Conturi Olt la Primăria Curtişoara confirmă conţinutul articolelor apărute, în 2013 şi 2014, în Gazeta Nouă, în care puneam la îndoială cinstea actualei conduceri a instituţiei. Contracte de prestări servicii cu schepsis, sume foarte mari de bani plătite pentru lucrări care în realitate nu au fost executate, lucrări de sute de mii de lei angajate fără referate de necesitate şi fără note de fundamentare, plăţi făcute fără documente justificative, mii de kilograme de carburanţi achiziţionate în afara cadrului legal şi dispărute fără urmă etc. Să le luăm pe rând.
Manevre cu izlazul
Primăria Curtişoara a încheiat, anul trecut, cu SC Girasole Energy SRL din Verguleasa, contractul de prestări servicii nr. 3004/11.06.2013 privind lucrări de curăţare şi întreţinere a izlazului comunal, în valoare de câteva sute de milioane de lei vechi. Contractul a fost atribuit nu în cadrul unei licitaţii publice la care să participe şi alte firme interesate, ci prin încredinţare directă, „pe baza ofertei depuse de un singur ofertant”. Conform contractului încheiat, SC Girasole Energy SRL ar fi trebuit să presteze lucrări de „curăţare, defrişare şi întreţinere prin tăiere şi curăţire cu tractor Maschio şi îndepărtare a vegetaţiei uscate, mărăcinişurilor, tufişurilor şi a arbuştilor” de pe izlazul comunei. Ei bine, firma agreată de primarul din Curtişoara nu a executat decât 10% din lucrări, potrivit auditorilor Camerei de Conturi Olt, dar de încasat a încasat toată valoarea contractului, care a fost stabilită pe genunchi, la mica înţelegere între primar şi reprezentanţii firmei, fără să aibă în spate calcule bazate pe preţurile reale practicate pe piaţă. Multe dintre lucrările pe care trebuia să le execute firma le-au executat localnicii care beneficiază de ajutor social.
„Necunoscându-se tariful pe fiecare categorie de lucrări şi având în vedere faptul că din răspunsurile la întrebările din notele de relaţii şi din procesele verbale rezultă că lucrările de combaterea buruienilor şi a vegetaţiei lemnoase, strângerea cioatelor şi a pietrelor, nivelarea muşuroaielor, grăpatul pajiştilor şi cositul au fost efectuate cu persoane beneficiare de ajutor social conform Legii 416/2001, se estimează că lucrările de tăiere şi defrişare reprezintă 10% din valoarea lucrărilor executate conform contractului nr. 3004/11.06.2013 de către SC Girasole Energy SRL”, se arată în procesul-verbal de constatare încheiat de reprezentanţii Camerei de Conturi.
Unde a mers mia, merge şi suta
În loc să tragă firma la răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale şi să-i plătească doar serviciile prestate în realitate, Primăria Curtişoara mai semnează cu prestatorul un act adiţional la contract prin care valoarea acestuia creşte, ajungându-se la un total de aproape un miliard de lei vechi. Bani plătiţi până la ultimul leuţ, deşi, în conformitate cu lucrările executate în realitate de firma din Verguleasa, aceasta trebuia să încaseze doar 10% din valoarea contractului. Plata a fost făcută în trei rânduri, în baza facturilor nr. 20/4.11.2013 şi nr. 20./20.02.2014, prin ordinele de plată nr. 638/5.11.2013, nr. 676/12.11.2013 şi nr. 186/24.02.2014. Care a fost, aşadar, interesul primarului Cosmin Ungureanu ca firma să încaseze un purcoi de bani pentru lucrări neexecutate? Răspunsul doar organele de cercetare penală l-ar putea da. Şi nu doar în acest caz, pentru că povestea s-a repetat în 2014, când Primăria Curtişoara a încheiat contract cu o altă firmă pentru acelaşi gen de lucrări. Este vorba de contractul de prestări servicii nr. 1834/8.04.2014, în valoare de aproape 320 de milioane de lei vechi.
Contractul a fost atribuit, tot prin încredinţare directă, pe baza unei singure oferte, firmei SC Consulting Energy Călin SRL din localitatea Mărunţei. Ca şi firma din Verguleasa, firma din Mărunţei a executat doar 10% din lucrările contractate pentru care ar fi trebuit să încaseze doar 3.192 de lei. Ei bine, firma a încasat 31.920 de lei, aşa cum reiese din ordinele de plată cu numerele 379/24.04.2014, 574/16.06.2014, 575/17.06.2014 şi 576/18.06.2014. Multe dintre lucrări au căzut, ca şi în primul caz, în sarcina persoanelor care beneficiază de ajutor social.
Şi în primul caz, şi în cel de-al doilea preţul stabilit de primar, la mica înţelegere cu prestatorii serviciilor contractate, a picat la 380 de lei/hectar, cu mult peste preţurile practicate pentru acest gen de lucrări. Să exemplificăm: o firmă din Rusăneşti a efectuat pentru primăria acestei localităţi lucrări similare pentru doar 157 de lei/hectar. Dincolo de aceste nereguli, primarul comunei ar trebui să explice şi de ce instituţia pe care o conduce face afaceri cu firme care înregistrează pierderi financiare şi care nu sunt specializate în lucrări de genul celor contractate de Primăria Curtişoara. Pentru că, potrivit tipului de activitate declarat la Registrul Comerţului, firma care a încasat bani nemeritaţi de la primărie nu are nici o treabă cu domeniul în care a încheiat contractul, fiind specializată în consultanţă de afaceri şi management. Anul trecut, societatea a înregistrat pierderi importante, potrivit bilanţului depus la Finanţe.
•••
În cele două cazuri prejudiciul adus bugetului local este de peste 1,1 miliarde de lei vechi, bani încasaţi ilegal de firmele cu care primarul a încheiat contracte. Facem precizarea că lucrările de întreţinere a izlazurilor publice beneficiază de finanţări din fonduri europene. Mai precizăm că, nu demult, primarul din Curtişoara şi-a cumpărat un autoturism marca Opel pe care, în toată perioada controlului derulat de Camera de Conturi, l-a ţinut ascuns în spatele locuinţei sale. No comment!
Sursa: Gazeta Nouă