Firma care deţine uriaşul cort de pe Dealul Grădinşte din Slatina, SC Rubinstein Holding SRL, ar intenţiona să renunţe la amenajarea la înălţime unde se organizează evenimente festive, un loc pentru care fosta administraţie Minel Prina a plătit bani frumoşi din bugetul local cu organizarea mai multor manifestări cultural-artistice şi sociale, în contextul în care afacerea a fost pregătită din timp pentru firme de casă ale primăriei.
Surse din anturajul foştilor primari ai Slatinei Darius Vâlcov şi Minel Prina susţin că persoanele care controlează afacerea intenţionează să renunţe la investiţia de pe Dealul Grădişte, în lipsa unor etape legale din şirul celor parcurse, cum ar fi absenţa unor avize. Primul semnal a fost refuzul celor care administrează afacerea de a mai primi comenzi cu bătaie lungă pentru organizarea nunţilor – de pildă, pentru anul 2017.
În spatele SC Rubinstein Holding SRL stă omul de afaceri Cristian Ghenciu, un apropiat, ani la rând, celor doi foşti primari ai municipiului-reşedinţă de judeţ. Firma are ca asociat unic societatea comercială Prima Piaţă 2000 SRL, prin care Ghenciu a concesionat pieţele din Slatina şi târgul de săptămână. Acesta este reprezentat în SC Rubinstein Holding SRL de o anume Cornelia-Gabi Iancu, societatea fiind administrată de Marinela-Alina Vincze.
Afacerea de pe Dealul Grădişte a fost pusă la cale de pe timpul când primar al municipiului Slatina era Darius Vâlcov. Sub mandatul acestuia, primăria a vândut terenul de peste 5.000 de metri pătraţi către SC Rupiah SRL, cea care avea să-şi schimbe sediul social din Craiova în Slatina şi care avea să obţină de la Primăria Slatina uriaşul contract, în valoare de 800 de milioane de lei, pentru întreţinerea spaţiilor verzi ale oraşului. Cumpărat în 2007, terenul avea să fie revândut de SC Rupiaf SRL către o altă firmă de casă a Primăriei Slatina, SC Rubinstein Holding SRL, controlată de Cristian Ghenciu, cel pentru care se pregătise, de fapt, afacerea.
Curios este cum au putut autorităţile locale să schimbe categoria de folosinţă a terenului în curţi construcţii, atâta timp cât Dealul Grădişte facea parte dintr-o arie de protecţie specială acvafaunistică. În activităţile ce au loc în uriaşul cort a fost implicată şi Asociaţia „Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România”, controlată de Gheorghe Smarandache, un funcţionar mărunt din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, băgat în seamă de autorităţile locale după ce Vâlcov şi Prina s-au întovărăşit cu Cristian Ghenciu, cu care Smarandache este rudă.
Înfiinţată în 2011 şi având domeniul de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, SC Rubinstein Holding SRL are doar un angajat, iar anul trecut a înregistrat profit.