Cinci viceprimari din Olt, declaraţi incompatibili de ANI. Unul dintre aleşi, suspectat şi de fals în declaraţii

Nu mai puţin de cinci viceprimari din judeţul Olt au fost găsiţi în stare de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în cadrul unui lot mai mare, de 25 de aleşi aflaţi în afara legii. Unul dintre cei cinci viceprimari olteni, cel al comunei Coloneşti, este suspectat şi de fals în declaraţii, el urmând să fie cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

Robert Munteanu, viceprimar al oraşului Piatra Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al orașului Piatra Olt, jud. Olt, și calitatea de titular întreprindere individuală MUNTEANU E. ROBERT AGRO ÎI, precum și funcția de administrator al S.C. AGRIA IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.

Dumitru Tudosie, viceprimarul comunei Bărăşti, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Bărăști, Jud. Olt, și calitatea de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Bărăști în Adunarea Generală a Asociaților S.C. „PRESTĂRI BĂRĂȘTI” S.R.L., societate comercială de interes local, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Florin Miu, viceprimar al comunei Coloneşti, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Bărăști, Jud. Olt, și calitatea de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Bărăști în Adunarea Generală a Asociaților S.C. „PRESTĂRI BĂRĂȘTI” S.R.L., societate comercială de interes local, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014, acesta nu a menționat deținerea calității de persoană fizică autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, motiv pentru care Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.

Dana-Constantina Păuna, viceprimarul oraşului Potcoava, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de viceprimar al orașului Potcoava, jud. Olt, și calitatea de asistent medical generalist în cadrul S.C. PETROMED SOLUTIONS S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, Dana-Constantina Păuna s-a aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a faptului că aceasta a încheiat un contract de prestări servicii (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. și PFA PĂUNA DANA CONSTANTINA), respectiv un contract civil (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. și PĂUNA DANA CONSTANTINA), încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Petrică Andrei Adam, viceprimarul comunei Băbiciu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Băbiciu, Jud.Olt și calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

 

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MIU FLORIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]. Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate public […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea public respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadăde 3 ani de la încetarea mandatului, potrivit legislaţiei în vigoare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here