În primele nouă luni ale anului în curs, pe şoselele Oltului au avut loc nu mai puţin de 426 de accidente rutiere, din care peste 100 au fost grave, acestea soldându-se cu 34 de morţi şi cu aproape 100 de răniţi grav.
Statistica Poliţiei Rutiere Olt pe primele nouă luni ale anului în curs este una, aşadar, neagră. Raportul Serviciului Rutier indică nu mai puţin de 426 de accidente, 101 dintre acestea fiind grave. Evenimentele rutiere s-au soldat cu 34 de morţi şi 329 persoane rănite, din care 97 răniţi grav. Printre cauzele generatoare de accidente, cele mai frecvente au fost nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi nefolosirea centurii de siguranţă.
Statistica este una îngrijorătoare în ciuda faptului că poliţiştii cu atribuţiuni în domeniu au organizat, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei în trafic şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, 1.705 de acţiuni, la care au participat, pe lângă efectivele proprii, poliţişti de la alte formaţiuni şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Ca urmare a acestor activităţi au fost descoperite 739 de infracţiuni, dintre care 384 la regimul circulaţiei rutiere şi 355 de altă natură. Oamenii legii au aplicat 53.083 de contravenţii, acestea vizând, în special, nerespectarea regimului de viteză, nefolosirea centurii de siguranţă, nerespectarea regulilor de prioritate şi conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, poliţiştii rutierişti au reţinut 2.187 de permise de conducere şi au retras 736 de certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice sau pentru alte nereguli.