Criză de vaccinuri în aproape toată țara: 35.000 de copii nu au fost vaccinați la timp. Şi copiii din Olt sunt în pericol

Criză de vaccinuri în aproape toată ţara! 35.000 de copii sunt în pericol, pentru că nu mai există vaccinul hexavalent care să îi protejeze împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, pneumoniei, meningitei, poliomielitei şi hepatitei B, potrivit B1 TV. Oltul nu este ocolit de această criză, potrivit OLT-ALERT.

Vaccinul lipsește întrucât compania producătoare nu îl mai face, asltfel că problema e la nivel internațional. Problemele au început să apară în luna septembrie, vaccinul lipsind din 36 de județe, susţin jurnaliştii de la B1TV.

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că problema urmează să fie rezolvată. “Nu avem stocuri decât de la vaccinurile care nu au fost făcute. Facem comandă lunar. Problema e că lipsește din circa 36 de județe. Vaccinul e gratuit. Nu se găsește în farmacii. Se găsește un vaccin echivalent, problema e că părinții ar prefera să îl cumpere, dar nici acela nu se găsește”, a declarat Sandra Alexiu de la Societatea Națională de Medicina Familiei.

Sfatul lui Alexiu este ca părinții să nu se îngrijoreze pentru că există o schemă de recuperare.

Criza nu ocoleşte nici judeţul Olt. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), deşi în judeţul Olt produsul a existat permanent în Depozitul Antiepidemic al DSP, cât şi la cabinetele medicilor de familie, „la ora actuală este posibil să acumulăm restanţieri în trimestrul I 2016, urmare a epuizării stocului existent”.

„Nu putem anticipa cât vor dura procedurile licitaţiei naţionale, deci lipsa vaccinului se va resimţi pe toată durata de timp necesară finalizării achiziţiei efectuată de Ministerul Sănătăţii”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Olt. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here