Judeţul Olt are, de miercuri, administrator public în persoana lui Marius Iancu

Pentru prima oară în istoria sa, judeţul Olt are, de miercuri, administrator public în persoana lui Marius Iancu, care a promovat ultima probă, cea de interviu, după ce, săptămâna trecută, a promovat şi proba scrisă a examenului.

După ce, vineri, a susţinut proba scrisă, obţinând 78,5 puncte, Marius Iancu a susţinut, miercuri, interviul, la care a obţinut nu mai puţin de 97 de puncte, fiind, astfel, în situaţia de a ocupa postul contractual de administrator public în cadrul Consiliului Judeţean Olt.

Economist de profesie, Iancu a ocupat mai mulţi ani postul de şef al Serviciului Contractare Servicii Medicale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Olt, iar din 2012 este managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci.

La scurt timp după ce a promovat examenul pentru poziţia de administrator public, Marius iancu a declarat că printre obiectivele mandatului său se numără continuarea modernizării Spitalului Judeţean, a reţelei de drumuri judeţene şi demararea proiectelor centurilor de ocolire ale oraşelor Slatina şi Balş. Acestea pe lângă multe altele care fac parte din strategia de dezvoltare a judeţului pentru 2014-2020.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here