FOTO/VIDEO Sute de paturi şi saltele noi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Primele 200 de saltele moderne, extrem de comode şi practice, au ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, urmând ca săptămâna viitoare în unitatea sanitară să ajungă alte 350 de astfel de articole, după ce cel mai mare spital din Olt a fost dotat cu mai multe zeci de paturi medicale.

Primul set de 200 de saltele a ajuns, vineri, cu un TIR, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, ele fiind imediat distribuite în secţiile medicale unde vechile saltele trebuiau neapărat schimbat.

„Este vorba de 20 de saltele dintr-un număr total de 550 de saltele pentru care Consiliul Judeţean Olt a alocat fonduri, restul de 350 de saltele urmând să sosească săptămâna viitoare. Pentru aceste saltele ne-au fost alocate 320.000 de lei, însă noi am plătit nu mult peste un miliard de lei vechi, reuşind să economisim, deşi saltelele sunt de foarte bună calitate, fiind impermeabile, astfel încât ele să poată fi oricând sterilizate”, a declarat, pentru OLT-ALERT, managerul spitalului, Elena Vişan.

saltele-noi-spital1

Spitalul din Slatina nu a fost dotat doar cu saltele, ci şi cu paturi medicale care populează secţiile Pediatrie şi Chirurgie.

„Mare parte din aceste paturi au ajuns deja. Este vorba de 46 de paturi medicale care sunt deja în pediatrie şi alte 21 de paturi cu care a fost dotată secţi Chirurgia, restul până la 88 urmând să sosească. Cu totul, vom avea paturi în toată secţia Pediatrie şi peste jumătate din necesar în Chirurgie”, a precizat şefa spitalului.

Elena Vişan a clarificat şi neînţelegerea din ultima şedinţă ordinară a Consililului Judeţean Olt, unde consilierul PNL Viorel Dumitrescu a cerut explicaţii în legătura cu suma mare alocată spitalului din Slatina în privinţa achiziţionării de saltele. „De fapt, este vorba de alocarea de fonduri pentru achiziţionarea de paturi medicale, care sunt nişte paturi complexe, fiind dotate cu saltele, stative pentru perfuzii, noptiere şi măsuţe unde bolnavii greu deplasabil pot mânca”, a mai precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here