Patronul Restaurantului „Casa Oltenească” din Slatina, omul de afaceri Adrian Florin Orodel, a fost reținut de polițiștii în urma perchizițiilor pe care polițiștii din Olt le-au efectuat, miercuri, în patru județe. Reținuți de polițiști au mai fost, la pachet cu Orodel, o fostă parteneră de afaceri a acestuia, Liliana Ecaterina Manolache, dar și George Adrian Manolache și Marian Manolache. Joi, cei patru au fost plasați sub control judiciar.
Reținerea celor patru au avut loc în urma audierii a 10 persoane aduse la IPJ Olt după percheziţiile desfășurate în Olt, Dolj, Ilfov și Giurgiu. De la firmele celor reținuți au fost ridicate documente de evidență contabilă, în vederea probării activităţii infracţionale.
Joi, cei reținuți au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, măsură dispusă de procurori.
Citește și Se ÎNCHIDE circulația rutieră pe Podul de peste Olt de la Slatina/Care este ruta ocolitoare
Asupra persoanelor reținute există bănuiala că, în perioada 2010 – 2014, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi evidenţiat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, de la peste 10 firme tip fantomă, prin crearea unui circuit tip suveică, și nu ar fi înregistrat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit.
Citește și Percheziții la o primărie din Olt într-un dosar de abuz în serviciu și delapidare/FOTO
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 14.000.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, mai spun polițiștii.
„Călcați” și de procurorii DNA, dar și de inspectorii Antifraudă
În februarie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inspectori de la Antifraudă Fiscală au descins la sediile mai multor firme de fier vechi din Slatina, în cadrul unei acţiuni mai ample care s-a întins la nivelul a şapte judeţe, acţiunea procurorilor vizând destructurarea unei grupări de societăţi comerciale asupra căreia planau suspiciuni de evaziune fiscală. Printre firmele percheziționate atunci s-a numărat și SC Thermo Standard 2008 SRL din Slatina, care făcea comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor şi care îi avea ca acţionari pe Adrian Florin Orodel şi pe Iuliana Ecaterina Manolache. Aceasta a declarat, atunci, că firma la care era asociată nu a făcut nimic ilegal, că a fost vorba de nişte controale încrucişate care s-ar concentra, de fapt, pe activitatea economică a unei firme din Braşov, cu care societatea din Slatina a avut relaţii de afaceri.
De asemenea, Casa Oltenească a mai primit „vizita” polițiștilor în februarie 2016, când zeci de poliţişti au descins la 12 adrese din Slatina, aparţinând unor persoane bănuite de evaziune fiscală, în dosar fiind vorba de un prejudiciu de peste 3.000.000 de lei. Descinderi au avut loc atunci şi la SC Thermo Standard 2008 SRL, la care Adrian Florin Orodel a deţinut acţiuni.
Citește și Când începe și cât ține vacanța de Paște 2017/Vești bune de la Ministerul Educației
Persoanele aflate în vizorul oamenilor legii în 2016 erau bănuite că, în perioada 2008 – 2015, în calitate de administratori și asociați ai unor societăţi comerciale din municipiul Slatina, având ca obiect de activitate operațiuni cu metale feroase și neferoase, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii achiziții fictive de la alte opt societăți comerciale, în scopul rambursării ilegale de TVA.
Citește și Focuri de armă la Slatina, trase de mai mulți jurnaliști / FOTO
Citește și E OFICIAL: Răspunsul băncilor pentru cei care deţin carnete de CEC vechi acasă! Ce bani încasezi




































