Consilierii locali ai Caracalului au aprobat, vineri, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul în curs, peste 72 de milioane de lei, la care se adaugă excedentele bugetare ale anilor trecuți, din care o bună parte va fi utilizată pentru investiții.
Citește și PNL Slatina are, de joi, un nou președinte. Vezi aici întreaga structură de conducere/FOTO
În ceea ce privește domeniul investițiilor, conducerea primăriei are în vedere o serie de obiective extrem de importante pentru istoria și cultura municipiului, pentru ediucația și infrastructura rutieră, care vor fi finanțate din bugetul local, dar mizează și pe fondurile europene, ca și pe cele guvernamentale, care nu afectează visteria orașului. Primarul Liviu Radu a vorbit, pentru OLT-ALERT, despre toate aceste deziderate.
„În ședința de azi s-a aprobat și bugetul municipiului Caracal, în care am încercat să echilibrăm veniturile și cheltuielile, în așa fel încât să ne dea posibilitatea să facem și niște investiții, mai ales că avem un excedent bugetar și din anii trecuți, nu numai din anul trecut. Și atunci eu sper să se regăsească niște proiecte ambițioase pentru orașul nostru. Atât cât am putut, am dezvoltat proiecte pe fonduri europene, proiecte care nu afectează bugetul. Sper să primim aprobare pentru proiectul privind reabilitarea cartierului HCC, care e un cartier foarte mare, cartierului Gară, dar și pe Ordonanța 28, prin care undeva la 26, 28 de străzi să fie reabilitate. Avem și proiectul legat de CAO, numai că el mai durează un pic până începe, și nu poate fi făcut în același timp pe toate străzile orașului. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că în câțiva ani de zile orice stradă din oraș va fi asfaltată și vor fi introduse serviciile de apă, canal și gaz. Chiar ieri am luat legătura cu directorul de la Distrigaz, pe care l-am rugat să vină. Am discutat deja câteva proiecte pentru că e foarte important pentru cetățenii care și-au făcut case undeva spre periferia orașului, unde nu au fost implementat programe legate de gaze”, a declarat, pentru OLT-ALERT, Liviu Radu.
Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Caracal pe 2017 este propus la suma de 72.002.000 lei la venituri, și de 89.475.000 lei, la cheltuieli. „Diferența de 17.473.000 lei se utilizează din excedentul înregistrat la sfârșitul exercițiului bugetar 2016, cât și din excedentul reportat din anii anteriori, ca sursă de finanțare a cheltuielilor de capital aferente secțiunii de dezvoltare pentru anul 2017”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de buget votat joi.
Citește și Jumătate dintre participanții din Olt la Bursa locurilor de muncă, selectați de angajatori/FOTO
Dincolo de proiecte majore aidoma celor de care a vorbit primarul orașului, în buget mai sunt prinse o serie de investiții care privesc unitățile de învățământ, precum reabilitarea acoperișului la Colegiul Tehnic Matei Basarab, unde va fi reabilitată și modernizată și instalația termică, execuția unor lucrări în vederea obținerii avizului privind securitatea la incendiu pentru Liceul Mihai Viteazul, restaurarea, consolidarea, echiparea și dotarea Muzeului Romanațiului și a Bibliotecii „Virgil Carianopol”, în vederea valorificării durabile a patrimoniului cultural local, restaurarea și consolidarea Casei Memoriale „Iancu Jianu” și a Casei Hagiescu, reabilitarea funcțională a Teatrului de Vară, dar și reabilitarea mai multor școli și licee. Vor fi continuate, de asemenea, lucrările demarate anul trecut.
Pai si cainii ma nene maaaa?