Primarul comunei Perieți, Costin Vâlceleanu, a fost reținut luni seara, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina acesta într-un dosar în care, potrivit unor surse, se efectuează cercetări pentru prestații fictive pe seama Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt au confirmat, pentru OLT-ALERT, informația.
Citește și Ion Moisescu: PNL Olt îl susține pe Ludovic Orban la președinția partidului
„Pot să confirm că persoana la care vă referiți se află, de luni seară, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Nu știu pentru ce anume a fost reținută, pentru că dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina”, a declarat, pentru OLT-ALERT, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Nu doar edilul s-ar afla în vizorul procurorilor slătineni. Alți patru angajați ai Primăriei Perieți s-ar afla sub control judiciar în același dosar.
Citește și Fostul boxer Leonard Marinete rămâne după gratii în dosarul în care e acuzat de șantaj