Decizie surprinzătoare luată de Curtea de Apel Craiova într-un dosar al lui Vâlcov

Dosarul în care fostul primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor Darius Vâlcov era judecat de Tribunalul Olt va fi preluat de o altă instanţă. Curtea de Apel Craiova a admis, la sfârşitul săptămânii trecute, cererea de strămutare a inculpatului, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Dolj.

„Dispune strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 43049/3/2015 al Tribunalului Olt la Tribunalul Dolj – Secţia penală. Menţine actele îndeplinite de Tribunalul Olt – Secţia Penală până la data de 28.06.2017”, se arată în decizia Curţii de Apel Craiova, care este definitivă.

Citeşte şi Tânăra din Scorniceşti UCISĂ cu mai multe lovituri de cuţit, RĂZBUNATĂ de instanţă/Sentinţa Tribunalului Olt

În acest dosar, Vâlcov este acuzat de luare de mită. Procurorii DNA spună că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, Darius Vâlcov i-a pretins unui om de afaceri (Sorin Păduraru – denunţător în cauză) aproximativ 10% din sumele încasate de societatea acestuia (Condor Păduraru SRL) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o firmă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Citeşte şi Şoselele morţii în Olt: Val de accidente rutiere soldate cu sute de răniţi şi zeci de morţi/FOTO+VIDEO

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

Citeşte şi Sute de călători au rămas izolaţi pe câmp, în Olt, după ce trenul cu care se deplasau a rămas fără locomotivă din mers

„În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA.
Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei”, se mai arată în comunicatul DNA.

Citeşte şi Începe calvarul pentru şoferi pe DN 65, la ieşire din Slatina: Podul Olt intră în reparaţii/Cum se va circula

La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA. Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014, (data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Citeşte şi Dascălii din Olt cu rezultate RUŞINOASE la concursul de titularizare. Sunt şi note de 1/ Lista completă

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens. Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here