Decizie a Tribunalului Olt în cazul celor patru bătăuşi care au rupt piciorul unui poliţist

Cei patru bătăuşi din localitatea Spineni care, luna trecută, au generat un scandal monstru în urma căruia un poliţist s-a ales cu piciorul rupt, rămân în arest preventiv, potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului Olt, care la sfârşitul săptămânii trecute au judecat contestaţia inculpaţilor la măsura arestului.

Instanţa a respins contestaţiile celor patru inculpaţi, ca nefondate, decizia fiind definitivă.

„Respinge contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi: Ungureanu Doru Florinel, Ungureanu Cosmin Ionuţ, Bituleanu Cosmin Alexandru, Enciu Nicolae Alexandru, în prezent arestaţi preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt, împotriva încheierii nr. 34 din 27 octombrie 2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina în dosarul nr. 10761/311/2017, ca nefondate. (…) Definitivă”, se arată în soluţia instanţei de judecată.

Citeşte şi Darius Vâlcov şi-a chemat tatăl, ca martor, în instanţă. Dumitru Vâlcov nu s-a prezentat!

Un conflict monstru s-a consumat săptămâna trecută între poliţiştii din localitatea Spineni şi mai mulţi agresori din comună. În urma altercaţiei, un om al legii a ajuns la spital cu unul dintre picioare rupt în două locuri. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de intervenţie rapidă pentru ca poliţiştii să scape de furia agresorilor. Trei dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, iar un altul, minor, a fost plasat sub control judiciar.

Citeşte şi Accident EXTREM în Olt, cu două VICTIME, mamă şi fiică/O persoană a MURIT!

Totul s-a petrecut luna trecută, când patru adulţi şi un minor s-au năpustit cu pietre asupra casei unui vecin, ajuns ţinta înjurăturilor şi ameninţărilor agresorilor. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, vecinul a solicitat ajutor la 112, iar la faţa locului au ajuns trei poliţişti, care nu au putut să oprească furia agresorilor. Dimpotrivă. Aceştia s-au năpustit cu pietre şi asupra oamenilor legii, dar şi asupra maşinii cu care aceştia veniseră, avariind-o.

Citeşte şi Primele IMAGINI de la accidentul în care o femeie a MURIT şi fiica ei a fost RĂNITĂ GRAV! Atenţie, impact emoţional

A urmat o altercaţie în urma căreia unul dintre poliţşti, agentul şef adjunct Constantin Bobaru, s-a ales cu un picior rupt în două locuri.

Citeşte şi Un bărbat din Olt a MURIT, duminică seară, în chinuri de NEIMAGINAT!

„În momentul în care agentul şef adjunct Dan Tudorică şi agentul şef adjunct Constantin Bobaru ieşeau din curtea imobilului, Doru Florinel Ungureanu a devenit agresiv, opunându-se la încătuşare şi a aplicat o lovitură cu piciorul drept în piciorul stâng al agentului de poliţie Bobaru, care a căzut la sol, fiindu-i fracturat piciorul. După lovitură, ceilalţi doi agenţi de poliţie au protejat poliţistul rănit şi aflat în imposibilitate de a se deplasa, pentru a nu fi lovit în continuare de cele şapte persoane aflate în curtea imobilului şi care ieşiseră în faţa locuinţei adresând în mod repetat injurii la adresa poliţiştilor. Deşi au constatat starea gravă a sănătăţii agentului de poliţie, Bobaru Constantin, care acuza dureri insuportabile la piciorul stâng, numiţii Ungureanu Cosmin Ionuţ, BM, Bituleanu Cosmin Alexandru şi Enciu Nicolae Alexandru nu au acordat ajutor acestuia şi nu au solicitat intervenţia Serviciului de Ambulanţă pentru acordarea îngrijirilor medicale, continuând adresarea de ameninţări cu moartea la adresa poliţiştilor până la sosirea echipajelor de intervenţie rapidă din cadrul SAS Olt”, se arată într-un comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Citeşte şi Siminica Mirea: Cum poate fi recuperată taxa de mediu de cei care și-au înstrăinat maşinile? /Ministerul Finanţelor, răspuns ruşinos

Poliţistul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde medicii au constatat „o dublă fractură de gambă stângă, tibie şi peroneu, cu deplasarea ambelor oase”, au mai precizat procurorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here