Efectul vizitei ministrului Daea la APIA Olt: Angajații instituției au protestat și vineri

Departe de a-i liniști pe protestatarii de la APIA Olt prin discuțiile angajate în mod direct joi, când ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit personal la Slatina după primul val de proteste ale funcționarilor olteni, efectul întâlnirii a fost că funcționarii nemulțumiți au ieșit și vineri la proteste.

Cele câteva zeci de salariați ai Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Olt au ieșit și vineri, în intervalul orar 09.00 – 12.00, pe scările instituției, pentru a protesta împotriva măsurilor prin care Ministerul Agriculturii ar intenționa să le scadă salariile cu procente ce pot ajunge la 30%.

„Nu a reușit domnul ministru să îi liniștească, ci i-a îndârjit. Căutând să îi convingă să nu mai oprească munca, domnia-sa nu a dorit să vorbească și de revendicările noastre, așa că oamenii au decis să continue protestele în fiecare zi, până ni se vor rezolva problemele”, a declarat, pentru OLT-ALERT, Octavian Mateescu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din APIA, care susține că ministerul de resort intenționează să scadă doar salariile funcționarilor structurilor teritoriale ale APIA, în vreme ce salariații din cadrul aparatului central al APIA ar urma să rămână cu salariile întregi.

Astfel de proteste au loc zilnic în toate județele țării, angajații APIA cerând factorilor de decizie de la București să nu le diminueze veniturile salariale, așa cum s-ar intenționa.

Dacă seria protestelor care va continua nu îi va convinge pe din Ministerul Agriculturii să le asculte păsurile și să le rezolve problemele, funcționarii APIA din toată țara se vor aduna, săptămâna viitoare, la București, pentru a picheta sediul Ministerului Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here