Chemați de premierul Dăncilă la discuții pe tema sporurilor, șefii unor spitale din Olt au REFUZAT

Invitați pentru azi, 23 aprilie, de premierul României, Viorica Dăncilă, la sediul guvernului pentru discuții pe tema sporurilor care li se cuvin personalul medical, nu toți managerii spitalelor din Olt au dat curs invitației, trei dintre ei alegând să o refuze pe șefa Executivului.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, managerii Spitalului Județean de Urgență Slatina, Spitalului Caracal și Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci au anunțat că vor onora invitația premierului României, în vreme că șefii spitalelor din Balș și Corabia au refuzat să se prezinte la discuții, lăsând să se înțeleagă faptul că nu ar avea probleme privind salariile.

Discuțiile la Palatul Victoria vor începe la ora 13.00, la întâlnirea premierului Dăncilă cu managerii unităților medicale urmându-se să se pună în discuție noul Regulament-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condițiile de muncă prevăzute de Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Managerii unităților sanitare care se confruntă cu dificultăți în aplicarea Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor au fost invitați astăzi, 23.04.2018, la o întâlnire cu doamna prim-ministru Vasilica Viorica Dăncilă, la sediul Guvernului României. Au confirmat prezența managerii și reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina, Spitalului Municipal Caracal și Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci.

Managerii Spitalului Orășenesc Balș, Spitalului Orășenesc Corabia și Serviciului Județean de Ambulanță Olt nu au dorit să participe la această întâlnire”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Deși informațiile oficiale arătau luni dimineață că șefa Ambulanței Olt ar fi refuzat invitația, aceasta a ajuns, totuși, la discuții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here