Bani pentru firmele din Olt care angajează elevi și studenţi pe perioada vacanţei

Lei

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, in valoarea de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev si student încadrat în muncă, conform prevederilor Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor.

Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul financiar lunar acordat si salariul realizat se suporta de catre angajator din fonduri proprii.

„Beneficiază de acest stimulent financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi si studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, dupa caz, cu timp parţial, sau în baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporara este egală sau mai mică decât durata vacanţei”, se arată într-un comunicat al AJOFM Olt.

În cazul tinerilor în varstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Nu beneficiază de acest stimulent financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi si studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii si studenţii respectivi sau cei care au beneficiat, pentru elevii si studenţii respectivi, de acest stimulent financiar, pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Pentru acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Olt, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor si studenţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here