Vicepremierul Paul Stănescu și ministrul Petre Daea vin, sâmbătă, la Slatina

Vicepremierul României, Paul Stănescu, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, se vor afla, sâmbătă dimineață, la Slatina, în cadrul Caravanei „Alege Oaia”.

Alături de cei doi oficiali se vor afla președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, primarul Slatinei, Emil Moț, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, director Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, și directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Florin Barbu.

Cu toții vor poposi, începând cu ora 10.00, în pe esplanada din centrul Slatinei, unde se vor afla producători din Olt, Dolj, Teleorman și Vâlcea, cu produse din carne de oaie.

„Alege oaia” este o campanie națională inițiată de Ministerul Agriculturii al cărei obiectiv final este păstrarea tradiţiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creşterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine şi înfiinţarea la nivel naţional a unei pieţe de Gross, iar la nivel judeţean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii şi a produselor din carne de oaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here