Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare pentru crime contra umanității în dosarul Revoluției

Parchetul General anunță că procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii, în dosarul Revoluției.

Gelu Voican Voiculescu a declarat că decizia procurorilor ”nu este o surpriză” și că tot procesul ”reprezintă o răzbunare politică”.

”Procurorii dau curs unei directive care a venit de la președintele Iohannis, care a spus că e vremea procurorilor, nu a istoricilor, din vremea aceea, Parchetul obedient a început să instrumenteze acest dosar. Se creează falsa impresie că abia acum a trebuit să vină Iohannis ca să se facă lumină. Nu am ce să îmi reproșez din acea perioada am fost un om care a ieșit în stradă și nu aveam nici o problemă, tot procesul reprezintă o răzbunare politică și este trist că revoluția noastră să fie utilizată că o armă politică, să nu implice ideea de revoluție că toți îi suntem datori că beneficiem de libertatea câștigată prin morții noștri, o ironie, tocmai astăzi mi s-a înmânat documentația prin care aflu că sunt inculpat, recunoștință este cea mai sublimă formă de ingratitudine. Cuplul Ceaușescu nu merită executat? O revoluție de aceea s-a făcut, acum ne pare rău de ei, o revoluție nu e un act galant, este o discontinuitate”, a declarat Voican Voiculescu, pentru Digi24.

El nu a mai fost în atenția publică o bună bucată de vreme, până de curând, când a intermediat interviul controversat dat de Ion Iliescu pentru Le Figaro.

Din comunicatul Parchetului General:

”Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc..  În acest context, în  intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

De asemenea, inculpatul Emil (Cico)  Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din  22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul  22 – 30 decembrie 1989.

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României.

Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor.”

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here