Senatorii de Olt Siminica Mirea și Paul Stănescu, printre inițiatorii legii privind plafonarea prețurilor la medicamente și alimente

Senatorii de Olt Siminica Mirea și Paul Stănescu se numără printre inițiatorii legii privind plafonarea prețurilor la medicamente și la alimententele de strictă necesitate.

Propunere legislativă a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic şi Social și a fost înscrisă pentru dezbatere la Camera Deputaților.

„Se plafonează prețurile la raft ale medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și alte asemenea, prevăzute de legislația în vigoare.

La costul de producție costul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanțul de distribuție adaosul total nu poate depăși 10% din prețul de vânzare ai producătorului, în conformitate cu prevederile art. 4, alin (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se plafonează prețurile la raft ale medicamentelor care fac parte din coșul minim de consum prevăzut prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 217 / 2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar aprobată prin legea 554 din 2001, după cum urmează: la costul de producție adaos total nu poate depăși 10% din prețul de vânzare al producătorului”, se arată în proiectul legii.

Nerespectarea prevederilor noului act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă începând de la 5 milioane lei, dar nu mai mult de 4% din afaceri, mai prevede legea.

„În contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus și a decretării stării de urgență pe întreg teritoriul României, există o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață în condițiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă de a limita creșterile prețurilor pentru a nu permite specula și este instituită pe perioada de criterii stării de urgență”, se reliefează în expunerea de motive gândită de inițiatorii legii.

O asemenea inițiativă legislativă a fost posibilă în baza articolul 15 din Decretul nr. 195/16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, care prevede că, pe perioada stării de urgență, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc., totul în limita prețului mediu din ultimele trei luni înaintea declarării stării de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here