Nuntă cu sute de persoane la un restaurant din Slatina. Petrecerea, oprită de mascați. Organizatorii, amendați

O nuntă de romi cu circa 200 de persoane care se desfășura în această seară la un restaurant din Slatina a fost oprită de mascați, după ce Poliția a fost sesizată prin 112 că este mare deranj în zonă. Întrucât la eveniment au fost încălcate normele de distanțare fizică și cele de protecție individuală, organizatorii vor fi amendați.

Acțiunea polițiștilor slătineni, sprijiniți de jandarmi, este în plină desfășurare la această oră. La fața locului se află și reprezentanți ai DSP Olt și ai DSVSA Olt.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin SNUAU 112, despre faptul că, la un restaurant din municipiul Slatina, se desfășoară un eveniment și este deranjată liniștea publică.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, în cooperare cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la fața locului, pentru a efectua verificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanțare fizică și cele de protecție individuală, reprezentanții autorităților au dispus suspendarea evenimentului.

Oamenii legii urmează să aplice sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legale, a mai precizat Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here