Klaus Iohannis, la Slatina: „Suntem indignaţi de ordonanţa prin care Guvernul legalizează traseismul politic”

Prezent, vineri după-amiază, la Slatina, împreună cu Vasile Blaga şi cu mai mulţi lideri centrali şi locali ai ACL, candidatul Alianţei Creştin Liberale la preşedinţia României, Klaus Iohannis, preşedintele PNL, s-a declarat indignat de ordonanţa de urgenţă aprobată joi în guvern, act normativ care dă posibilitatea aleşilor locali să migreze la alt partid în termen de 45 de zile.

„Suntem indignaţi de ordonanţa de urgenţă care a fost dată ieri de Guvern, o ordonanţă care legalizează traseismul politic în administraţia publică locală. Suntem indignaţi că Guvernul a îndrăznit să dea o astfel de ordonanţă, suntem dezamăgiţi şi, totuşi, putem să spunem că noi credem în aleşii noştri. Nu credem că vor fi cazuri multe de acest tip de traseism politic. Avem 1500 de primari şi nu putem acum să spunem că nici unul nu va pleca vreodată, dar cazurile vor fi izolate”, a declarat, la Slatina, Klaus Iohannis.

Candidatul ACL la Palatul Cotroceni susţine că, prin actul normativ adoptat de executiv, PSD intenţionează crearea unor avantaje pentru propriul candidat şi că, chiar dacă şi ACL ar putea beneficia de această ordonanţă, primarii care ar solicita să migreze către PNL sau PDL nu vor fi primiţi.

„Prin această ordonanţă PSD nu doreşte decât să creeze avantaje nete pentru propriul candidat care bănuim că trebuie să fie primul ministru, lucru care este inadmisibil într-o democraţie europeană din secolul 21. Această ordonanţă pe noi nu ne ajută, fiindcă nu vrem să ne ajute. Am luat împreună în Alianţa Creştin Liberală o decizie: pur şi simplu nu vom primi primari care vor să migreze de la oricare alt partid la noi, fiindcă noi dezavuăm, de principiu, un astfel de traseism. Deci noi, cert, nu vom câştiga nimic de aici, cum cred că nici PSD nu va câştiga nimic de aici. Partea proastă este că vom pierde cu toţii din această figură, fiindcă se încalcă principiile democraţiei”, a arătat Iohannis.

Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la Slatina, însoţit de preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi de alţi lideri importanţi ai celor două partide care compun Alianţa Creştin Liberală, la o întrunire cu activul ACL, găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor. Printre cei care au criticat la microfon actuala putere, prezentând intenţiile electorale şi proiectele de viitor ale ACL, s-au numărat, în afară de Klaus Iohannis, Vasile Blaga, liberalii  Ludovic Orban, Mihai Voicu, Cristian Buşoi, Teodor Atanasiu şi democrat-liberalii  Cezar Preda și Marian Jean Marinescu, precum şi liderii locali ai ACL, preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PDL şi PNL, Siminica Mirea şi Gigel Ştirbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here