Imagini INCREDIBILE de la accidentul din Olt soldat cu MOARTEA unui om/Cine este VINOVAT

Primele imagini de la accidentul petrecut duminică la prânz pe DN 65, pe raza localității Valea Mare, în urma căruia un om a murit, arată că autoutilitara și autoturismul implicate s-au izbit frontal, după impact autoutilitara rămânând suspendată pe cealaltă mașină.

Potrivit polițiștilor care au făcut cercetări la fața locului, vinovat de producerea accidentului se face șoferul de pe autoutilitară.

Citește și CRIMĂ în Olt/După ce a fost reținut, criminalul a fost lăsat de instanță să revină acasă

„Din primele verificări efectuate de polițiști, se pare că un bărbat, de 39 de ani, din Potcoava, în timp ce conducea o autoutilitară, în condiții de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism de un bărbat, de 56 de ani, din Scornicești, ce se deplasa din sens opus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Citește și Se schimbă legea sănătăţii. Modificările vor AFECTA milioane de români!

Tragicul eveniment a avut loc duminică, imediat după prânz, în accident fiind implicate o autoutilitară în care se afla doar șoferul și un autoturism în care se găseau un bărbat și o femeie.

Imediat după ce evenimentul a fost anunțat la 112, la fața locului au ajuns pompierii cu autospeciale de stingere și descarcerare, un echipaj SMURD și două echipe medicale de la Ambulanță.

Citește și Veşti proaste pentru bugetari. Din 2018 nu vor mai primi un vechi beneficiu

Din păcate, pentru conducătorul auto de pe autoutilitară, un bărbat de 38 de ani, din Potcoava, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i fi salvată viața.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcare, o autospecială pentru descarcare, un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Citește și Se anunță hemoragie de plecări din PNL Olt: Liberalii slătineni au mai pierdut un om

Un bărbat, soferul autoutilitarei, de 38 de ani, din Potcoava, încarcerat, a fost găsit de echipajele medicale fără semne vitale.

Citește și Claudiu Stăncioiu, viceprimar al Slatinei: „Suntem pregătiți pentru iarnă”

În autoturism se aflau un bărbat și o femeie, fără urme vizibile de traumă. Ei au fost asistați medical la locul intervenției și au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here