Una dintre priorităţile de guvernare rămâne modernizarea infrastructurii rutiere, care să asigure eficientizarea transportului persoanelor şi mărfurilor, context în care drumul expres va contribui la dezvoltarea economică a zonei de Sud-Vest a României. Declarația îi aparține vicepremierului Paul Stănescu și a fost făcută, miercuri, la Craiova, unde ministrul Dezvoltării a participat la manifestările dedicate Zilei Olteniei. El a spus că, prin bugetul pe 2018, au fost alocați 7,4 milioane de lei pentru mult așteptatul drum.
„Una dintre priorităţile de guvernare o constituie modernizarea infrastructurii rutiere, care să asigure eficientizarea transportului persoanelor şi mărfurilor.
În acest sens, drumul expres Craiova-Piteşti, îndelung aşteptat, va contribui la dezvoltarea economică a zonei de Sud-Vest a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene. Este vorba de 121 km de drum, în valoare de aproximativ 4,4 miliarde de lei. Drumul se va realiza în 4 tronsoane”, a declarat vicepremierul Stănescu.
El a mai spus că, pentru acest proiect, Compania Națională de Administrare și Infrastructură Rutieră (CNAIR) a alocat, la nivelul anului 2018, 7,4 milioane de lei, restul de 5 miliarde lei urmând să fie atrase din credite de angajament.
„Vestea bună primită de la Compania de Autostrăzi este că, prin bugetul de stat pe 2018, au fost alocate 7,4 milioane de lei din credite bugetare, restul de circa 5 miliarde de lei urmând să fie atrase din credite de angajament. La finalizare, traficul din Balş şi Slatina va fi decongestionat, iar acest drum va ajuta foarte mult nu doar călătorii, ci şi investitorii din această regiune să scurteze viteza şi timpul de deplasare a produselor pe care le transportă, astfel încât să se încadreze şi în termenele de livrare, nu doar în cele de execuţie”, a mai precizat Paul Stănescu.